Parteneriat cu UE

Dialogul social european reprezintă un principiu emblematic al modelului social european și se referă la discuții, consultări, negocieri și acțiuni comune ce implică organizațiile care reprezintă angajatorii și lucrătorii. Poate fi bipartit, între organizațiile patronale europene (BusinessEuropeSMEUnited și SGI Europe) și sindicate (ETUC) sau tripartit, implicând totodată instituțiile UE. În format bipartit, angajatorii și sindicatele pot negocia și semna Acorduri Cadru Autonome, precum și Directive, înaintea instituțiilor.

Organizații europene la care Confederația Patronală Concordia este afiliată

Dialogul social la nivelul Uniunii Europene

Care sunt structurile implicate în dialogul social european?

Partenerii sociali joacă un rol important în ceea ce privește Semestrul European și reformele naționale evaluate prin acest cadru, inclusiv Planurile Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR-urile). Concordia este implicată în mod activ în consultările pe reformele economice și sociale.

Noutăți