Concordia în dialog cu Guvernul

Pe data de 10 decembrie Confederația Patronală Concordia a organizat evenimentul Concordia în dialog cu Guvernul, cu participarea domnului Ludovic Orban, Prim-ministru, domnului Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor Publice, și a executivilor din cele mai mari companii din România, reprezentând 8 dintre cele mai importante industrii pentru economia națională. Este prima conversație din ceea ce Concordia speră să fie începutul unui dialog structurat între mediul de afaceri și Guvern pentru dezvoltarea economică și socială a României.

“Suntem un guvern pro-business, un guvern care pleacă de la premisa că, dacă afacerile merg în țară, toată lumea are șansa s-o ducă mai bine, un guvern care încurajează inițiativa economică, care încearcă să realizeze un parteneriat cu investitorii, care încearcă să aducă administrația în situația de partener al mediului de afaceri și al celui care investește.”, a declarat Premierul Ludovic Orban în cadrul evenimentului.