Recent, discuțiile legate de politica salariului minim (SM) au luat un nou avânt la nivelul întregii Uniuni Europene (UE), odată cu propunerea de directivă a Comisiei Europene (CE) de la sfârșitul lunii octombrie 2020. Aceasta din urmă vizează stabilirea unui cadru de referință comun care să asigure un nivel adecvat pentru SM la nivelul fiecărui stat membru. În cazul – foarte probabil – în care aceasta directivă va fi adoptată, România va avea doi ani pentru a o transpune în practică. Din această perspectivă ar fi util ca la nivel autohton discuțiile privind politica SM să acorde încă de acum o mai mare importanță armonizării criteriilor și principiilor expuse în propunerea dedirectiva cu realitatea economică din Romania.Pe plan autohton, ca și la nivelul întregii UE de altfel, pandemia curentă are un efect marcant în special asupra sectorului de servicii și a firmelor mici şi mijlocii, ambele având un număr relativ ridicat de angajați la nivelul salariului minim. Dată fiind incertitudinea privind impactul crizei epidemiologice asupra economiei atât în acest an cât şi în anul viitor, pe orizontul anului 2021 creșterea SM ar trebui să vizeze cel mult menținerea puterii de cumpărare la nivel agregat, i.e. indexarea cu rata inflației, adică 3%2. Această variantă ar limita creșterea costului cu forța de muncă pentru multe firme care deja se află într-o situație financiară precară, creând astfel premisele pentru o revenire ulterioară mai rapidă a activității economice. Riscul implementării unei rate mai mari de creștere a SM în 2021 poate avea implicații negative asupra: (i) ratei șomajului, (ii) numărului de firme ce își vor înceta activitatea, (iii) veniturilor bugetare și (iv) ratei inflației.
Efectele economice ale pandemiei curente vor fi diferite de cele ale crizei financiare din urmă cu 12 ani, în primul rând ca urmare a schimbărilor structurale de pe piața forței muncii, multe dintre ele accelerate în ultimele luni de criza epidemiologică. Structura cererii în economia ex-post pandemie va fi diferita de cea ex-ante pandemie, fiind impulsionată suplimentar și depoliticile UE privind schimbările climatice.Problema de fond în Romania este că politica SM a fost exploatată excesiv în ultimii ani, fapt ce a denaturat, pe fond, scopul acestei politici. Peste o treime din numărul de angajați au contracte la nivelul SM, cea mai mare rată din Europa. O creștere substanțială a SM în 2021 ar aduce și mai multe contracte la nivelul SM, rigidizând și mai puternic întreaga structură salarială, fapt ce scade reziliența la șocuri a economiei. În plus, așa cum reiese din programele de guvernare ale partidelor politice pe perioada 2021-2024, rata de creștere a SM este preconizată să rămână la două cifre, cu un avans mediu de 11-12% pe an în această perioadă. Acest avans consistent al SM poate avea un efect negativ asupra competitivității. Încă din 2017 creșterea salariilor a fost superioară creșterii productivității muncii, discrepanța între cele douăcrescând continuu3. Economia României este într-o situație vulnerabilă prin prisma nivelelor ridicate ale deficitelor de cont curent și bugetar. O pierdere a competitivității în acest moment ar amplifica această vulnerabilitate.
Exprimat la paritatea puterii de cumpărare (PPC), SM în Romania este al doilea ca mărime în țările din regiune, după Polonia. Astfel, competitivitatea regională poate fi menţinută, mai cu seama că țările din regiune au, în acest moment, atât poziții externe mai favorabile, cât și perspective de redresare a dezechilibrelor macroeconomice mai bune. In plus, în multe din aceste ţări creşterea prognozată a SM este de o cifră in 2021.
Criza curentă și incertitudinile ridicate pe termen scurt, sugerează o abordare prudentă din perspectiva aplicării ratei de creștere a SM in 2021. În paralel, va trebui gândită o formula pentru SM mai predictibilă și în consonanță cu alți indicatori macroeconomici, parte din aceștia menționați în propunerea de Directivă a UE. Un prim set de variabile este generat de criteriile naționale – care includ, între altele, puterea de cumpărare a SM, nivelul salariului mediu brut în economie, rata de creștere și distribuția acestuia sau productivitatea muncii. Al doilea set de variabile este reprezentat, minimal, de indicatorii de adecvare – index-ul Kaitz (raportul dintre SM si salariu median/mediu5) sau relația dintre SM și rata riscului sărăciei.Reducerea inegalităţii sau a sărăciei, unele din argumentele principale aduse de susţinătorii creşterilor consistente ale SM nu se verifică în practică. În România de exemplu, în anul 2019 coeficientul Gini era la acelaşi nivel ca şi în anii 2008 sau 2014, în ciuda ratelor mari de creştere pe care SM le-a avut în ultimii cinci ani. Rata săraciei reflectă mai degrabă inactivitatea sau o activitate redusă, cauzată fie de şomaj, de un număr mare de pensionari sau de lucrătorii independenţi.In perioade de contracţie economică o creştere mai mare decât rata inflaţiei poate prelungi perioada de redresare economică ulterioară. In criza precedentă, din anul 2008, SM în România a crescut cu doar 7% pe o perioadă de 4 ani, între 2009-2012, în 2009 şi 2010 rămânând neschimbat. În această perioadă rata inflaţiei a avansat cu 22%, reducând semnificativ puterea de cumpărare a SM, astfel sprijinind creșterea economică ulterioară.
Studiu al Confederației Patronale Concordia realizat cu sprijinul think tank-ului Consilium Policy Advisers Group (CPAG)14 decembrie 2020