Cea de-a patra întâlnire a Clubului Concordia–EPG pentru Tranziție Energetică va avea loc pe 23 septembrie, de la ora 16:30, la sediul Confederației Patronale Concordia din strada Ion Ghica nr. 13, Ghica House. Evenimentul continuă seria de dialoguri dedicate temelor majore din sectorul energetic, reunind experți, membri ai Concordia și reprezentanți ai mediului de afaceri interesați de evoluțiile pieței de energie.
Tema centrală a acestei ediții este prețul energiei electrice. Prezentarea realizată de colegii de la Energy Policy Group (EPG) va oferi o perspectivă amplă asupra contextului actual al pieței, analiza structurii facturii la electricitate, precum și o discuție privind potențiale politici publice care pot influența prețurile. De asemenea, vor fi abordate diferențele dintre impactul asupra consumatorilor mari și asupra celor casnici, iar concluziile întâlnirii vor oferi direcții utile pentru înțelegerea și gestionarea provocărilor legate de costul energiei electrice.
Cei interesați se pot înscrie prin completarea acestui formular de înregistrare.