Pericolul unor modificări ireversibile la nivelul climei face ca trecerea la un model de producție și consum în care deșeurile sunt reduse la minimum, iar ciclul de viață al produselor este extins cât de mult posibil să devină urgentă.Însă cât de pregătită este România pentru această tranziție? În ce măsură este deja circulară economia națională?
De la aceste întrebări am pornit în inițiativa noastră de a cartografia practicile de economie circulară implementate deja la nivelul membrilor noștri, iar cu ajutorul celor peste 20 de companii care au răspuns apelului nostru, am identificat cele mai întâlnite astfel de practici din economia românească, pe care le-am adunat într-un raport, un mic ghid de bune practici care să promoveze și să popularizeze economia circulară.
Vă invităm la evenimentul de lansare al acestui raport, care va avea loc pe 12 mai într-un format interactiv de tip ”world cafe”, pentru a facilita interacțiunea și schimbul de idei. Vom avea alături experți din companii și societatea civilă, dar și reprezentanți ai autorităților, într-o discuție despre produse și producție mai sustenabile, cum prelungim durata de viață a unui produs și cum asigurăm o funcționare zilnică aliniată practicilor circulare.
Se vor alătura discuțiilor experți din mediul de business, din rândul autorităților și al ONG-urilor implicate în dezvoltarea economiei circulare din România sau cel puțin curioși de potențialul ei. În deschidere se vor adresa participanților:
– Alexandra Bocșe, consilier de stat pentru climă și sustenabilitate, Administrația Prezidențială
– Laszlo Borbely, Consilier de Stat, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
– Radu Burnete, Director Executiv Concordia
Accesul la eveniment se face pe bază de invitație. Dacă doriți să participați, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la office@confederația-concordia.ro menționând numele și organizația pe care o reprezentați.