IMM-urile reprezintă peste 97% din firmele din România și două treimi din locurile de muncă – și totuși, în negocierile care vor redefini arhitectura economică a Europei pentru deceniul următor, vocea lor abia se aude. Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, Fondul European pentru Competitivitate și Regulamentul pentru Accelerarea Industrială și în parteneriat este o zi în care alții decid în locul nostru. România trebuie să aleagă: co-arhitect al noii politici industriale europene sau beneficiar pasiv al unor reguli scrise de către alții și pentru alții.
Există un paradox dureros în centrul dezbaterii europene despre competitivitate: vorbim cu entuziasm despre reindustrializare, autonomie strategică și tranziție verde, dar lăsăm în afara acestei conversații tocmai actorii care susțin, zi de zi, economia reală. IMM-urile reprezintă peste 97% din companiile din România și asigură aproximativ două treimi din locurile de muncă din sectorul privat – și totuși, în marile negocieri europene, vocea lor ajunge cel mai adesea ca un ecou stins, după ce deciziile au fost deja luate. Această realitate nu mai poate fi acceptată ca normalitate. Nu în 2026, când Europa redesenează arhitectura economică a următorului deceniu, nu când Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, Regulamentul pentru Accelerarea Industrială și Fondul European pentru Competitivitate vor determina cine câștigă și cine rămâne în urmă pe piața unică. Este momentul în care România, ca stat, și organizațiile reprezentative ale mediului privat, ca structuri de dialog, trebuie să facă o alegere conștientă: să participe activ la definirea acestor instrumente sau să accepte că altcineva va decide pentru noi.
De câte ori nu am auzit că România trebuie să fie mai prezentă în Bruxelles? De câte ori nu am constatat că pozițiile noastre naționale ajung târziu, fragmentat sau deloc în procesele de negociere europene? Există o tendință confortabilă de a trata integrarea europeană ca pe un flux unidirecțional: primim fonduri, implementăm directive, raportăm progrese. Dar integrarea europeană este, în esență, un proces de construcție politică – iar cei care participă activ la această construcție își modelează condițiile de funcționare pentru decenii. România trebuie să treacă de la postura de beneficiar pasiv la cea de co-arhitect al politicilor europene de competitivitate. Aceasta nu este o aspirație retorică. Este o necesitate strategică. Fiecare instrument european care se definește fără contribuția noastră activă este un instrument care va fi mai greu de aplicat în favoarea IMM-urilor românești. Fiecare negociere în care nu avem o poziție coerentă, documentată și susținută cu argumente economice solide, este o negociere pierdută înainte de a începe.
Unul dintre cele mai presante dosare ale momentului este Regulamentul pentru Accelerarea Industrială (Industrial Accelerator Act – IAA) – un instrument ambițios, care vizează să transforme Europa într-o putere industrială pentru secolul XXI. Dar ambiția europeană și realitățile de pe teren ale IMM-urilor românești sunt, deocamdată, pe două planete diferite. Dacă IAA va fi implementat fără o fereastră dedicată IMM-urilor, fără un test obligatoriu de impact pentru aceste companii și fără zone de accelerare în regiunile mai puțin dezvoltate, el va deveni un instrument pentru marii jucători industriali, nu pentru structura de rezistență a economiei reale. FICSIMM a formulat 20 de propuneri concrete adresate Guvernului român și Comisiei Europene tocmai pentru a preveni acest scenariu – de la rezervarea a minimum 30% din fondurile IAA pentru IMM-uri, la introducerea unui mecanism de dialog structurat cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor, la crearea unor instrumente de sprijin pentru decarbonizarea și digitalizarea firmelor mici și mijlocii. Aceste propuneri nu sunt texte de sertar: noi sperăm ca ele trebuie să devină poziții oficiale asumate de Guvernul României în negocierile europene.
Tranziția energetică este un alt teren pe care discursul și realitatea sunt profund desincronizate. Costurile energetice sunt astăzi unul dintre principalii determinanți ai competitivității firmelor din sectorul producției. Nu mai este vorba de un subiect de politică de mediu – este vorba de supraviețuire economică. O firmă care nu poate suporta costul energiei nu poate fi competitivă. O firmă care nu se poate finanța pentru a investi în eficiență energetică sau în producție proprie de energie va pierde teren față de competitorii din alte state membre care au acces la instrumente financiare mai bune. Guvernul României trebuie să susțină la nivel european crearea unor garanții de portofoliu, facilități de finanțare pentru eficiență energetică și scheme de sprijin pentru retehnologizare – instrumente dedicate specific IMM-urilor, nu adaptate cu stângăcie după structuri gândite pentru corporații. Fără energie la prețuri suportabile, nicio politică de reindustrializare nu are sens.
Negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2028-2034 vor fi, fără îndoială, cele mai dificile din ultimele decenii. Presiunile pentru reducerea politicii de coeziune și redistribuirea resurselor către instrumente centralizate sunt reale și nu trebuie minimizate. Pentru economiile de convergență, politica de coeziune rămâne motorul principal al modernizării economice – nu o formă de asistență, ci un instrument de reducere a decalajelor structurale acumulate în decenii de subdezvoltare. A accepta slăbirea acestui pilon înseamnă a accepta că o parte din statele membre vor rămâne permanent în urmă față de nucleul economic al Uniunii. Întreg aparatul de negociere al României trebuie să apere cu fermitate, cu date și cu argumente solide, menținerea unui pilon puternic de coeziune corelat explicit cu obiectivele de competitivitate industrială. Aceasta nu este o poziție conservatoare – este o poziție de echitate economică europeană, și trebuie promovată ca atare.
Fragmentarea administrativă și juridică a pieței unice rămâne unul dintre cele mai costisitoare obstacole pentru IMM-urile care încearcă să se extindă transfrontalier. Regimul 28 are potențialul de a reduce aceste bariere – dar numai dacă va fi conceput cu IMM-urile în minte, nu exclusiv pentru structuri corporative complexe. România trebuie să susțină activ un Regim 28 orientat spre simplificarea procedurilor administrative transfrontaliere, armonizarea standardelor și mecanisme de conformare proporționale cu capacitatea operațională a firmelor mici. Pachetele Omnibus au adus progrese reale – reducerea cu 35% a sarcinilor administrative pentru IMM-uri, amânarea termenelor de raportare CSRD pentru firmele medii, simplificarea taxonomiei ESG. Dar riscul poverii indirecte rămâne: marile companii transferă obligații de raportare pe umerii furnizorilor mici din lanțurile lor valorice. Autoritățile române trebuie să ceară în mod explicit mecanisme de protecție clare pentru IMM-urile care sunt furnizori de nivelul 2 sau 3 în lanțurile valorice ale marilor corporații.
Extinderea Uniunii Europene – cu Ucraina, Republica Moldova și statele din Balcanii de Vest pe agenda integrării – va reconfigura profund echilibrele economice și bugetare ale Uniunii. Această perspectivă aduce cu ea atât oportunități uriașe, cât și riscuri serioase pentru economiile aflate în curs de convergență. România se poate poziționa ca un hub regional pentru reconstrucția economică a Ucrainei și pentru integrarea economică a vecinătății estice – dar numai dacă această viziune este susținută de o strategie coerentă, de investiții în infrastructură și de instrumente financiare care să permită IMM-urilor românești să participe activ la oportunitățile de reconstrucție. A lăsa această nișă strategică neexploatată ar fi o eroare costisitoare. Guvernul României trebuie să elaboreze un plan explicit de valorificare a poziției geografice și economice a țării în contextul extinderii europene, cu componente concrete pentru sprijinul IMM-urilor care doresc să se implice în proiecte regionale.
Există, de asemenea, o dezbatere urgentă la nivel intern pe care nu ne mai putem permite să o amânăm: cum arată un ecosistem național de sprijin pentru IMM-uri care să fie aliniat cu noua arhitectură economică europeană? Programele naționale de finanțare, schemele de garantare, instrumentele de sprijin pentru digitalizare și retehnologizare – toate acestea trebuie regândite în lumina priorităților europene, nu gestionate ca politici de sine stătătoare, fără conexiune cu direcțiile strategice ale Uniunii. Planul guvernului privind relansarea economică și schemele de sprijin pentru sectoarele strategice reprezintă un pas în direcția bună – dar implementarea lor trebuie să fie rapidă, transparentă și, mai ales, accesibilă efectiv pentru firmele mici și mijlocii, nu doar pentru marii beneficiari. Organizațiile reprezentative ale mediului privat au responsabilitatea să monitorizeze activ această implementare și să semnaleze, cu date concrete, orice deviere de la obiectivele declarate.
Dialogul social și parteneriatul real dintre autoritățile statului și organizațiile reprezentative ale angajatorilor nu sunt opțiuni facultative – sunt condiții esențiale pentru o guvernare economică funcțională. Experiența europeană demonstrează că statele care integrează sistematic perspectiva mediului privat în designul politicilor publice obțin rezultate mai bune în implementare și o rată mai ridicată de absorbție a fondurilor europene. România are nevoie de mecanisme formale, cu calendar clar și obligații de transparență, prin care organizațiile reprezentative (inclusiv ale IMM-urilor) să participe la elaborarea pozițiilor naționale în negocierile europene. Nu consultări de formă, nu avize solicitate cu 48 de ore înainte de termenele-limită, ci un parteneriat structurat, asumat politic și susținut instituțional. Structurile asociative respectabile și credibile ale mediului privat au demonstrat că există capacitatea de a produce analize de substanță și propuneri concrete – această capacitate trebuie valorificată, nu ignorată.
Închei cu un apel direct: momentul de acum nu admite pasivitate. Europa reindustrializării strategice, a autonomiei economice și a tranziției verzi se construiește chiar în acest moment – în negocierile de la Bruxelles, în comisiile Parlamentului European, în grupurile de lucru ale Consiliului. Fiecare zi în care România nu are o poziție coerentă, argumentată, exprimată și susținută formal nu doar de către guvern, ci de către toate structurile asociative relevante, în calitate de „ambasadori” ai României, este o zi în care alții decid în locul nostru. Este momentul ca Guvernul României să adopte o strategie explicită pentru competitivitatea IMM-urilor, să integreze propunerile mediului privat în pozițiile naționale de negociere a temelor majore la nivel european și să aloce resursele instituționale necesare pentru o participare activă și eficientă la procesele europene. Este momentul ca organizațiile credibile și relevante ale angajatorilor să facă front comun, dincolo de diferențele de poziționare, pe marile dosare economice europene. Nu mai avem timp pentru poziții de așteptare. Avem nevoie de acțiune, de curaj instituțional și de voința politică de a apăra interesele economiei reale românești – acum, cât arhitectura economică a viitorului se mai poate modela.
Opinie Ana-Maria Icătoiu, Vicepreședinta FICSIMM (Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri), publicată pe economedia.ro
