Așteptările BusinessEurope pentru Conferința COP27

În perioada 6-18 noiembrie, lideri din toată lumea, dar și experți, reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri, se reunesc la Sharm-El Sheikh pentru cel mai important eveniment dedicat acțiunilor climatice, COP27. Din poziția de observator oficial al procesului UNFCCC, BusinessEurope a publicat un document de poziție care detaliază așteptările mediului de afaceri în raport cu Conferința. Cei cinci piloni pe care se conturează poziția mediului de afaceri european sunt:

1. Finalizarea pachetului legislativ Fit for 55 – UE trebuie să facă progrese acasă pentru a-și consolida poziția de lider pe plan internațional în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar asta presupune și finalizarea pachetului Fit for 55. Totodată, inițiativele cuprinse în acest pachet trebuie să se ridice la nivelul noii realități marcate de invazia Rusiei în Ucraina și crizele asociate acesteia. 

2. Angajamentele referitoare la finanțare – E nevoie de mai multă convergență cu partenerii internaționali ai UE în privința ambițiilor climatice, astfel că blocul comunitar ar trebui să profite de finanțările climatice pentru a atinge ținte și măsuri de implementare mai ambițioase. Angajamentele ar trebui să vizeze în special țările cele mai puțin dezvoltate, dar negociatorii UE trebuie să fie conștienți și de sprijinul financiar de care are nevoie mediul de afaceri din UE ca urmare a crizei energetice.

3. Eliminarea decalajului în privința ambițiilor climatice – La finalul COP27 ar trebui ca cel puțin toate statele G20 să își asume ținte la fel de ambițioase pentru 2030 și strategii transparente și concrete pentru decarbonizarea totală până în 2050. În caz contrar, UE va trebui să se bazeze în continuare pe măsuri care să contracareze relocarea emisiilor de carbon, măsuri care vor fi mereu imperfecte și dificil de implementat.

4. Conservarea dinamicii Glasgow: procesul Global Stocktake, Articolul 6, angajamente – E nevoie de progres în privința Dialogurilor Tehnice din cele trei arii tematice din cadrul procesului Global Stocktake, dar și în implementarea mecanismelor reglementate prin Articolul 6 al Acordului de la Paris. Statele semnatare ar trebui să facă o evaluare a măsurilor întreprinse ca urmare a angajamentelor interguvernamentale încheiate la Glasgow, dincolo de procesul formal UNFCCC – Angajamentul Global cu privire la Metan, Declarația Liderilor cu privire la Păduri și Utilizarea Terenului și Parteneriatul cu Africa de Sud pentru o Tranziție Energetică Echitabilă. 

5. Un proces de negociere incluziv – Atât societatea civilă, cât și experți din toate industriile și sectoarele economice trebuie să poată contribui în continuare ca observatori recunoscuți.