În momentul de față, numeroase state europene, printre care România în mod
special, se confruntă cu un paradox aparent în privința pieței muncii: pe de-o
parte se înregistrează un deficit major în ceea ce privește forța de muncă, pe
de altă parte, rata șomajului este relativ ridicată. În acest context, una
dintre soluțiile care ar putea fi adoptate și în legislația românească ar fi programele
de prestații necontributive legate de locul de muncă.
Acestea (PNCLM) reprezintă
măsuri de politici publice prin care veniturile unor categorii de lucrători
sunt sporite prin resurse de la bugetul de stat. Ele au un obiectiv dublu: stimularea
persoanelor ne-ocupate voluntar să iasă din pasivitate, angajându-se,
respectiv combaterea sărăciei în rândul angajaților (in-work poverty)
pentru persoanele care prestează muncă în schimbul unui nivel salarial
insuficient în raport cu necesitățile lor. PNCLM sunt deopotrivă măsuri sociale
cât și de combatere a șomajului.
Pe cuprinsul Uniunii Europene,
mai multe state au implementat diverse tipuri de scheme de PNCLM, majoritatea
dovedindu-se utile în atingerea scopului pentru care au fost elaborate. În cele
ce urmează examinăm modele din câteva state membre și formulăm o serie de
recomandări pentru implementarea unor programe similare în România.