Radu Burnete: Pentru a crea valoare adăugată este nevoie să te uiţi pe lanţ, să vezi ce verigă lipseşte

♦ „Trebuie să completăm lanţul acesta cum putem: cu investitori, cu anumite tipuri de energie poate, cu un anumit tip de politică fiscală pentru o industrie. Pe de altă parte, degeaba ai lanţul bun dacă nu ai pieţele de export“.

Orice strategie care urmăreşte crearea de valoare adăugată în economie trebuie să pornească de la o analiză detaliată a întregului lanţ valoric, care să identifice verigile lipsă şi să găsescă soluţii eficiente pentru a le completa, este una dintre concluziile emisiunii Industrii Inteligente care l-a avut invitat pe Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.

„Pentru  a crea valoare adăugată este nevoie să analizăm întreg lanţul, să vedem ce lipseşte. Iar după ce identificăm aceste lipsuri, trebuie să ne întrebăm dacă avem capacitatea locală să dezvoltăm segmentul respectiv. Dacă răspunsul este da, atunci o să fie nevoie de un program de stat care să ajute acest lucru sau ca băncile să să uite mai mult către zona respectivă, să o finanţeze. Dacă răspunsul este nu, atunci trebuie să mergi peste companiile din afară, să le convingi să vină în România. Cred că am depăşit de mult etapa în care să spunem că România aşteaptă să vină investiţiile străine. Trebuie să fim mult mai deştepţi, să mergem noi şi să aducem anumite companii pe care ni le dorim. Deocamdată, România nu face lucrul acesta. Spre comparaţie, Ungaria, Polonia, Cehia, sunt ţări care se descurcă foarte bine din acest punct de vedere“.

Pe de altă parte, directorul Concordia consideră că exporturile sunt vitale pentru a valorifica pe deplin potenţialul lanţului valoric, permiţând produselor locale să ajungă pe pieţele internaţionale şi să genereze venituri substanţiale. Fără acces la pieţe externe, chiar şi cele mai eficiente lanţuri valorice riscă să rămână neutilizate, limitând astfel creşterea economică şi dezvoltarea sustenabilă.

„Trebuie să completăm lanţul ăsta cum putem: cu investitori străini, cu anumite tipuri de energie poate, cu un anumit tip de politică fiscală pentru o industrie. Pe de altă parte, degeaba ai lanţul bun dacă nu ai pieţele de export. Piaţa, de multe ori este mai importantă decât alte lucruri, pentru că dacă ai piaţa, celelalte lucruri vin uşor să completeze scenariul“, a mai spus Radu Burnete în cadrul emisiunii Industrii Inteligente, proiect realizat de ZF în parteneriat cu Confederaţia Patronală Concordia şi susţinut de BCR.

Confederaţia Patronală Concordia, organizaţie care aduce împreună aproape 2.200 de firme cu capital românesc şi străin deopotrivă, cu peste 330.000 de angajaţi, îşi propune să aleagă 2-3 sectoare începând cu 2025, care au potenţial de a creşte valoarea adăugată, şi să înceapă să poarte discuţii cu companiile reprezentative cu scopul de indentifica soluţii prin care acestea pot fi ajutate la modul concret pentru a se putea dezvolta.

În acelaşi timp însă, Radu Burnete este de părere că fiecare sector mare din business are nevoie de o voce comună, de reprezentare, pentru a adresa problemele specifice cu care antreprenorii se confruntă.

Această reprezentare este esenţială pentru a asigura că interesele şi provocările fiecărui sector sunt auzite şi luate în considerare la nivel legislativ şi decizional.

„Printr-o colaborare strânsă şi o comunicare eficientă, antreprenorii pot identifica soluţii comune, influenţa politici publice favorabile şi crea un mediu de afaceri mai robust. Mi-aş dori să văd un pic mai multă efervescenţă de idei, pentru că economia românească, cel puţin aşa cum o văd eu, şi cum o vedem noi, la Concordia, e într-un episod de efervescenţă. Se întâmplă foarte multe lucruri bune în economia noastră. Nişte rotiţe încep să se mişte“.

Confederaţia Patronală Concordia este membră în BusinessEurope cea mai mare organizaţie patronală europeană, care acţionează ca o voce comună pentru mediul de afaceri european, având rolul de a influenţa politicile şi deciziile la nivelul Uniunii Europene în favoarea companiilor şi economiei.

În plus, începând din toamna acestui an, Concordia îşi va deschide un birou la Bruxelles, cu scopul de a fi mai aproape de zona în care se discută şi se iau deciziile care influenţează legislaţia europeană şi politica Uniunii Europene.

„O să ne deschidem un birou în Bruxelles, în toamnă, luând drept exemplu organizaţii similare din Europa. Polonezii au un birou cu 20 de oameni la Bruxelles, şi îşi cunosc toţi europarlamentarii. Mediul de afaceri din România nu. Încercăm să umplem şi golul ăsta, pentru că multe directive înainte să ajungă să fie implementate, sunt negociate acolo, şi e un loc în care să te duci să spui ce opinie ai, să încerci să mai reglezi un lucru pentru România. Cred că dacă acum 15 ani, când am aderat, economia noastră era cumva marginală Europei, acum nu mai este.“

„Ce se întâmplă astăzi în Europa ne afectează de multe ori mai mult decât ce se întâmplă astăzi în România, dacă piaţa unică funcţionează sau nu, dacă Europa e competitivă versus America sau China sau nu“.

Organizaţia  a aderat şi la o alianţă a confederaţiilor din Europa Centrală şi de Est, din dorinţa de a înţelege mai bine care sunt principalele probleme sunt în regiune.

„Putem împreună să mergem la Bruxelles, să cerem nişte lucruri. Dimensiunea asta, europeană, devine foarte importantă, şi ăsta e un lucru unde România este codaşă. Eu am fost uimit cât de bine stau ţările baltice la reprezentarea la Bruxelles, mult mai bine decât noi. Şi sunt ţări cu 3-4 milioane de oameni, şi cu economii semnificativ mai mici. Şi totuşi au găsit cumva resursele să se asocieze, să ţină 3-4 oameni acolo, care să aibă un ochi pentru ce se întâmplă şi cum îi afectează. Noi nu suntem în stare să ne facem o listă cu priorităţi. Nu putem să ajutăm pe toată lumea, pentru ca toate industriile să fie inteligente. Trebuie să înţelegem că nu suntem America, că trebuie să ne alegem 5-6-7 industrii de care să ne ocupăm mai mult, chiar dacă alţii se vor supăra“, concluzionează Radu Burnete.