Piața muncii trece printr-o schimbare asemănătoare unui val seismic ca urmare a automatizării și digitalizării proceselor și activităților, folosind noile tehnologii. Șase organizații din România, Ungaria și Slovacia și-au unit forțele în proiectul „Dialogul social reînnoit pentru noua lume a muncii. Tranziții de locuri de muncă și digitalizare în două sectoare industriale din țările din Europa Centrală și de Est – România, Ungaria, Slovacia – Proiectul WorkTransitionCEE ” pentru a încerca să înțeleagă mai profund implicațiile acestei transformări.

World Economic Forum estimează că, în prezent 90% dintre locurile de muncă necesită competențe IT și pentru 60% din ocupații, cel puțin 30% din activitățile principale ar putea fi automatizate. Doar inteligența artificială și robotica vor crea aproape 60 de milioane de noi locuri de muncă în întreaga lume în următorii 5 ani, în timp ce multe alte locuri de muncă se vor schimba sau chiar vor dispărea. Tranziția va lua forme diferite în fiecare industrie în parte, variind în funcție de viteză și gradul de automatizare.

Timp de 22 de luni, consorțiul creat pentru a aduce împreună șase parteneri sociali reprezentativi din Europa Centrală și de Est, (Concordia (RO), BNS (RO), MGYOSZ (HU), VASAS (HU), RUZ (SK), NKOS (SK)) care își vor uni forțele pentru a înțelege riscurile, provocările și oportunitățile pentru piața muncii în Industria 4.0. Proiectul va explora componenta de competențe ITC și modul de consolidare a dialogului social la nivel național și sectorial, cu o înțelegere mai profundă a dinamicii sectoriale.

WorkTransitionCEE aduce o perspectivă nouă asupra dialogului social, propunând instrumente și metodologii inovatoare, cum ar fi  cartografierea meseriilor, maparea tendințelor și co-crearea de soluții, în vederea creșterii capacității partenerilor sociali de a răspunde provocărilor ridicate de tranziția la locul de muncă. Pentru a pregăti transformările la scară largă, prin intermediul acestui proiect ne propunem, de asemenea, să îndrumăm angajatorii, angajații și pe cei care îi reprezintă, cu privire la modul în care pot aborda aceste subiecte în viitor.

Provocările ridicate de automatizare, digitalizare și inteligența artificială vor ocupa un loc important pe agenda publică în următorii ani. Confederația Patronală Concordia, în calitate de coordonator al proiectului WorkTransitionCEE  va dezvolta ghiduri practice și recomandări de politici  adresate factorilor de decizie relevanți și partenerilor sociali la nivel național și sectorial.

Concordia reprezintă 14 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naționale și este partener de dialog social, reprezentativă la nivel național. Cu un total de peste 350.000 de angajați în peste 1.800 de firme mari și mici, cu capital străin și autohton, Concordia este singura organizație din România membră în BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC).

Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Comisia Europeană şi Uniunea Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.