Obiectivul Uniunii Europene de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 este forța

care modelează o parte semnificativă din inițiativele legislative lansate de Comisia

Europeană începând cu 2019. Pachetul legislativ „Fit for 55”, o serie de treisprezece

propuneri, fie noi, fie revizuiri ale unor acte deja în vigoare, își propune să susțină ținta

de reducere cu 55% a emisiilor de carbon până în 2030.

O arie largă de sectoare economice sunt direct sau indirect vizate de prevederile

propunerilor înaintate de către Comisie, iar sectorul transporturilor ocupă un loc central,

alături de cel al construcțiilor. Mediul de afaceri susține tranziția verde și consideră că

direcția stabilită de acest pachet legislativ este cea corectă, dar consideră că există

o serie de puncte nevralgice ce necesită revizuite. Principii precum protejarea și

creșterea competitivității industriei europene, promovarea și facilitarea adopției

unor soluții mai curate, neutralitatea tehnologică, asigurarea coerenței între

diversele acte legislative, evitarea dublei reglementări și reducerea impactului

asupra consumatorului reprezintă liniile directoare pe care pachetul ”Fit for 55”

trebuie să le urmărească.

Concordia a formulat o serie de recomandări pentru fiecare dintre inițiativele cuprinse în pachetul ”Fit for 55” care au un impact asupra sectorului transporturilor. În același timp, Concordia se aliniază poziției BusinessEurope, confederație a angajatorilor la nivel european, pe inițiativele cuprinse în pachet.

Documente:

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.