25 noiembrie 2021
Știri
Concordia, la cea mai importantă întâlnire a mediului de afaceri european
Liderii confederațiilor angajatorilor din toată Europa se vor întâlni vineri, pe 26 noiembrie, la summit-ul președinților BusinessEurope, cea mai puternică organizație de business la nivel european. La invitația MEDEF – confederația întreprinderilor franceze, evenimentul organizat la Paris este o ocazie pentru reprezentanții patronatelor din statele europene să se informeze despre situația fiecărei țări, să schimbe idei și să se consulte cu privire la direcțiile de acțiune. Aceștia se vor întâlni și cu oficiali francezi pentru a discuta despre președinția Consiliului European, pe care Franța o va prelua începând din ianuarie.
Dat fiind contextul internațional complex, prioritățile agendei pentru întrunirea de vineri vor fi criza energetică, disfuncționalitățile din lanțurile de producție și aprovizionare la nivel global, precum și modul în care mediul de afaceri va continua să fie un sprijin esențial în lupta împotriva pandemiei, la nivel european. Liderii patronatelor europene vor discuta strategii pentru restabilirea creșterii economice care să aducă prosperitate și noi locuri de muncă, deschizând calea pentru progresul noilor tehnologii, pentru inovație și pentru grăbirea eforturilor de a atinge obiectivele de climă și digitalizare.
În calitate de organizație patronală membră a BusinessEurope, Concordia va participa la această adunare generală printr-o delegație compusă din Dan Șucu, noul președinte al Confederației, Steven van Groningen, președinte de onoare al Concordia, și Radu Burnete, directorul executiv.
BusinessEurope este principalul susținător al mediului de afaceri la nivel european, un partener social recunoscut, având ca membri organizații din 35 de țări europene. Organizația lucrează în numele membrilor pentru a se asigura că vocea mediului de afaceri este auzită în procesul de elaborare a politicilor europene, interacționând direct cu alți parteneri sociali europeni și instituții UE. Concordia este membru asociat, singurul reprezentant al angajatorilor români.