Policy brief – Parteneriatul public-privat cu obiect social

Parteneriatul public-privat cu obiect social poate reprezenta alternativa funcțională la o Taxonomie Socială. Acest policy brief, realizat în cadrul proiectului Improving Social Dialogue, este menit să ofere o radiografie asupra stării de fapt privind taxonomia europeană, dar și să orienteze dezbaterea prin propuneri concrete și recomandări. 

Taxonomia UE, introdusă prin Regulamentul 2020/852, realizează o clasificare a activităților economice în funcție de impactul pe care acestea îl au asupra climei și mediului. În ultimii ani au avut loc o serie de discuții despre o posibilă extindere a Taxonomiei pe tărâm social, clasificând de această dată activitățile pe criteriul impactului socio-economic pozitiv pe care îl generează.

Scopul avut în vedere prin această eventuală extindere a domeniului de aplicare al Taxonomiei este acela de a canaliza disponibilitățile financiare ale investitorilor privați către activități cu impact social socotit ca fiind pozitiv. Angajatorii europeni, printre care și Concordia, se opun operării unei astfel de extinderi dintr-o serie de motive tehnice și practice deopotrivă.

În același timp, credem că există mecanisme și instrumente mult mai adecvate pentru a stimula investițiile private în activități cu impact social pozitiv, multe dintre ele nu îndeajuns utilizate. Unul dintre acestea este Parteneriatul Public-Privat cu Obiect Social, o configurație juridico-financiară din care au de câștigat în egală măsură toate părțile implicate: beneficiarul, operatorul, finanțatorul și mai ales statul.