Considerații cu privire la modificarea Legii Dialogului Social în raport cu recomandările OIM

Prin proiectul „Consolidarea Dialogului Social în România”, sprijinit de Norvegia prin Granturile Norvegiene 2014-2021, Concordia urmărește să contribuie la crearea unor condiții cât mai funcționale pentru desfășurarea dialogului social la nivel național.

Ca parte a proiectului, am realizat o analiză a cadrului legal privind dialogul social, din perspectiva ultimului Memorandum Tehnic întocmit de Organizația Internațională a Muncii (OIM) referitor la România.

Analiza, realizată de prof. dr. av. Magda Volonciu pentru Concordia, pornește de la recomandările formulate de OIM (raportate la fosta Lege a Dialogului Social – 62/2011) și se apleacă asupra modului în care acestea sunt reflectate în Legea 367/2022 privind Dialogul Social, proaspăt intrată în vigoare.

Documentul formulează o serie de propuneri tehnice pentru modalități alternative de implementare a recomandărilor OIM, pe care Concordia le-a susținut pe parcursul dezbaterilor organizate de legiuitor cu partenerii sociali pentru adoptarea noii Legi și care credem că pot constitui în continuare eventuale soluții de îmbunătățire a acesteia.