Confederația Patronală Concordia promovează activ principiile statului de drept și sprijină orice demers care are ca scop asigurarea unei instanțe independente și imparțiale, instituită de lege.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și ale Hotărârii Guvernului nr. 616/2005 privind organizarea și funcționarea activității asistenților judiciari, confederațiile patronale reprezentative la nivel național au dreptul de a propune candidați pentru funcția de asistent judiciar. Numirea în funcție se face de către Ministerul Justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social (CES), pentru un mandat de 5 ani, în condițiile legii.
Asistenții judiciari au o contribuție semnificativă în activitatea completurilor de judecată care soluționează conflicte de muncă și litigii de asigurări sociale, prin aportul de expertiză practică și prin susținerea unui proces echitabil și eficient.
Rolul confederației, în calitate de partener de dialog social reprezentativ la nivel național, este de a propune către CES candidați care dețin cunoștințele, competențele și integritatea necesare exercitării funcției de asistent judiciar.
Puteți vedea aici mai multe detalii despre rolul și atribuțiile unui asistent judiciar.
În acest context, Confederația Patronală Concordia lansează un apel public de selecție pentru candidați care vor fi propuși pentru ocuparea funcțiilor de asistenți judiciari aferente următoarelor mandate:
- Tribunalul Argeș
Mandat: 22 martie 2026 – 21 martie 2031
- Tribunalul Ilfov
Mandat: 19 august 2026 – 18 august 2031
- Tribunalul Prahova
Mandat: 20 decembrie 2026 – 19 decembrie 2031
Pentru transparența demersului, procesul de evaluare și selecție a candidaților se va derula în etape succesive, pe care le detaliem în cele ce urmează:
- Perioada de depunere a candidaturilor se va încheia pe 19 februarie.
Documente necesare pentru depunerea candidaturii
Dosarul complet trebuie să includă următoarele documente:
- copie după certificatul de naștere și certificatul de căsătorie;
- copie după buletin/cartea de identitate. În cazul celor care aplică pentru alt județ decât cel de reședință, candidații declarați admiși în urma parcurgerii tuturor etapelor de selecție trebuie să depună dovada rezidenței, respectiv viza de flotant valabilă în județul pentru care aplică.
- copie după diploma de studii juridice;
- copie după actul doveditor al vechimii în funcții juridice;
- cazier judiciar*;
- cazier fiscal*;
- curriculum vitae și declarația candidatului de acceptare a funcției de asistent judiciar;
- recomandarea organizației care a propus candidatul (opțional, la depunerea candidaturilor, candidații pot prezenta recomandări profesionale pentru activitatea anterioară).
*documente care trebuie depuse în original de către candidații declarați admiși în urma parcurgerii tuturor etapelor de selecție, pentru avizarea dosarelor de către CES.
Vă rugăm ca documentele să fie transmise în format PDF, scanate în mod lizibil, într-un singur fișier, în ordinea enumerată mai sus. Candidații interesați își vor depune candidatura pe adresa: asistenti.judiciari@confederatia-concordia.ro.
Structura și calendarul procesului de selecție
- Etapa I de selecție (eliminatorie) – Comisia de avizare și selecție a candidaților pentru funcțiile de asistenți judiciari va analiza dosarele candidaților din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de lege (Legea 304/2022 și HG 616/2005) – ex: licență în drept, vechime de 5 ani în funcții juridice, fără antecedente penale și fără cazier fiscal.
- Etapa II de selecție: (eliminatorie) – candidații selectați în etapa I vor parcurge un test grilă de verificare a cunoștințelor de dreptul muncii, pe baza bibliografiei recomandate. Punctajul minim pentru declararea unui candidat ADMIS după etapa II de selecție este de 60 puncte.
- Testul grilă va avea lor în data de 23 februarie. Detalii despre data, ora și locația privind Testul grilă vor fi oferite în avans, pe email.
- Etapa III de selecție - candidații care promovează etapa II de selecție (minimum 60 puncte obținute la testul grilă) vor participa la un interviu, respectiv etapa III de selecție. În etapa III de selecție, vor fi avute în vedere următoarele criterii de evaluare:
- Cunoștințe și experiență relevante în domeniu, nivel de studii și/sau alte forme de specializare profesională în domeniul dreptului muncii (hard skills) – maximum 50 puncte
- Valori și abilități de interacțiune și comunicare (soft skills) – maximum 40 puncte
- Recomandare profesională din partea organizațiilor patronale reprezentate de Confederația Patronală Concordia – maximum 10 puncte
- Interviurile vor fi avea loc în data de 26 februarie. Programarea interviurilor depinde de numărul candidaților care vor trece de etapa II (testul grilă), motiv pentru care detalii despre acestea (locație, data și intervalul orar concret în care va avea loc interviul) vor fi comunicate via e-mail fiecărui candidat, alături de rezultatul obținut la proba II de selecție.
***
Finalizarea selecției de candidați pentru posturile de asistenți judiciari - după parcurgerea tuturor etapelor de selecție, candidații declarați admiși vor fi contactați pentru completarea dosarelor cu documentele în original, necesare avizării în CES.
Pentru alte detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de corespondență asistenti.judiciari@confederatia-concordia.ro.