Confederația Patronală Concordia și Consiliul Național al Întreprinderilor Private
Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) au avut ieri o primă întâlnire cu noul
prim-ministru, Marcel Ciolacu. Tema principală a discuției a fost îmbunătățirea
calității dialogului social și a consultării publice din România. S-a agreat cu
prim-ministrul României organizarea de întâlniri regulate, atât cu domnia sa, cât și
cu miniștri ai Guvernului pe care îl conduce. De asemenea, cele două
organizații au solicitat ca Guvernul să dea mai multă greutate opiniilor
Consiliului Economic și Social (CES) și Consiliului Național Tripartit pentru
Dialog Social (CNTDS) și să acorde mereu partenerilor sociali și societății
civile timp suficient pentru a analiza și formula opinii argumentate privind
legile și politicile publice propuse.
CONCORDIA și CNIPMMR s-au angajat în să se prezinte la masa dialogului cu
opinii ale membrilor pe care îi reprezintă, fundamentate pe date și analize
proprii. În încheiere, au solicitat premierului să lucreze împreună și la nivel european, cele două confederații
fiind membre în BusinessEurope și SMEunited, organizații umbrelă reprezentative
la nivel european.
CONCORDIA și CNIPMMR au solicitat transmiterea studiilor și analizelor de impact
cu privire la modificările fiscale propuse și au reiterat cu fermitate importanța
nemodificării Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024.
Dan Șucu (Concordia): Mă bucur că am
agreat cu prim-ministrul Marcel Ciolacu faptul că vom da mai multă greutate
dialogului social. Mișcarea patronală este într-un proces de consolidare în România,
pe care-l vom continua alături de partenerii de la CNIPMMR. Tocmai în ideea de
dialog transparent, am solicitat premierului să vedem cât mai repede pachetul
de măsuri fiscale pe care Guvernul îl discută și să nu fie luate niciun fel de
decizii înainte de consultarea noastră și a sectoarelor economice care pot fi
afectate. Din punctul nostru de vedere, dacă o ajustare fiscală urgentă trebuie
să aibă loc – și vrem să înțelegem cum s-a ajuns aici – nu poate fi făcută doar
prin creșteri de fiscalitate peste noapte, ci și prin reducerea și
eficientizarea cheltuielilor bugetare. Dacă nu cheltuim mai atent banii publici
și dacă nu colectăm și de la cei care astăzi nu plătesc corect, atunci celor
care ne achităm dările la zi ni se va spune mereu că nu sunt suficienți bani și
asta nu putem să acceptăm.
Florin Jianu (CNIPMMR): Consultarea
organizațiilor patronale este esențială, atât în mecanismele formale ale CES și
CNTDS, dar și în întâlniri de lucru cum sunt cele pe care le-am agreat astăzi
și mă bucur la rândul meu că premierul a fost de acord să lucrăm în acest fel.
În privința măsurilor fiscale am explicat că nu este normal să aflăm la
jumătatea anului că nu ne ajung banii. Mai mult, ar fi o lovitură pentru
companii să afle de la o lună la alta că vor avea de plătit taxe în plus mai
ales când vedem cu toții că economia încetinește. Pentru orice decizie fiscală
avem nevoie în primul rând de dialog și apoi de suficient timp de implementare.
Codul Fiscal vorbește de minimum 6 luni de
zile, dar pentru anumite tipuri de măsuri e nevoie de mai mult timp. Așteptăm
să vedem cât mai repede propunerile Guvernului și am solicitat ca ele să nu
facă vreo excepție de la principiile de dialog și predictibilitate pe care
le-am discutat și agreat.