Urmărind discuțiile din
spațiul public simt nevoia să reiterez un mesaj. Taxele nu trebuie să
crească într-o criză în care companiile sunt oricum date peste cap și fac
eforturi să rămână pe linia de plutire. Orice gânduri ar fi existat în acest
sens trebuie amânate.
În egală măsură, trebuie să
spun că nu cerem nici reducerea taxelor și impozitelor. Vedem foarte
bine că măsurile de sprijin ale consumatorilor și ale companiilor necesită
alocări semnificative și nu știu cum ar putea fi susținute dacă veniturile
statului se reduc, iar ele s-ar putea să scadă și doar pentru că economia
încetinește. Până trece criza și acest război, sistemul fiscal trebuie să
rămână predictibil. Nu e momentul reformelor și schimbărilor aici.
Companiile
au nevoie de măsuri țintite de sprijin acolo unde riscă să își piardă
competitivitatea din cauza prețurilor la energie și aici mi-aș dori mai multă
precizie. Nu toată lumea suferă la fel și nu toată lumea trebuie ajutată în
aceeași măsură.
De partea cealaltă, furnizorii
de energie care finanțează în aceste momente schemele de ajutor trebuie să își
primească mai repede banii înapoi pentru că se confruntă la rândul lor cu
probleme.
Companiile care sunt nevoite
să lucreze cu întreruperi sau să sisteze temporar activitatea au nevoie de
extinderea măsurii care le permite reducerea temporară a timpului de lucru.
Susținem, de asemenea, accelerarea tuturor investițiilor din fonduri europene
sau private în noi capacități de producere a energiei și în noi surse de
energie.
În tot acest context, cred că
este important ca finanțelor publice ale României să nu fie dezechilibrate
fiindcă oricum nu sunt în cea mai bună formă. Nu știm cât va dura acest război.
Trebuie să păstrăm spațiu fiscal pentru eventualitatea în care el va fi de
lungă durată.
Iar dacă vrem să mai câștigăm
niște spațiu fiscal, cred că Guvernul și toți politicienii trebuie să-și
îndrepte atenția în două direcții: cum reducem frauda cu TVA și diversele
forme de eludare a impozitării muncii mergând până la plata la negru. Sunt
acolo câteva miliarde în plus pe care statul le poate colecta și nu cred că
există moment mai bun să înceapă să o facă.