De ce încetinirea (sau frânarea) tranziției energetice a industriei românești este cea mai costisitoare decizie pe care o poate lua România în 2026.
România arde bani pe care nu și-i permite
Există un paradox dureros în centrul economiei românești: mii de fabrici funcționează astăzi cu echipamente care consumă de două ori mai mult gaz și electricitate decât tehnologiile disponibile pe piață.
Nu pentru că antreprenorii nu știu acest lucru. Nu pentru că nu vor să schimbe. Ci pentru că nu au avut niciodată un cadru național care să le permită să o facă. În ultimii 35 de ani, România nu a avut niciun program național dedicat modernizării liniilor de producție industriale. Nicio altă economie serioasă din Uniunea Europeană nu și-a permis acest „lux”.
ezultatul este vizibil acum, în fiecare factură energetică: producători industriali care operează la limita viabilității economice, cu costuri dublate sau triplate față de concurenții lor europeni.
Și tocmai în acest moment, unii susțin că tranziția verde trebuie încetinită. Este o eroare cu consecințe grave.
Criza energetică nu este un argument împotriva tranziției verzi – ci este cel mai puternic argument în favoarea ei
Când facturile la energie explodează, primul reflex este să cauți un vinovat. Tranziția verde a devenit, pentru unii, țapul ispășitor convenabil. Logica este, însă, inversată.
O companie care nu investește în modernizare rămâne captivă prețurilor volatile ale gazului și electricității, fără nicio putere de control asupra propriilor costuri.
O companie care investește în eficiență energetică și în surse proprii de energie regenerabilă își reduce consumul din rețea cu 30-40% – indiferent de ce se întâmplă pe piața energetică, indiferent de deciziile furnizorilor sau ale guvernelor.
Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o mai consumi – pentru că nu mai ai nevoie de ea, fiindcă ți-ai crescut eficiența.
A doua cea mai ieftină energie este cea pe care o produci singur. Un IMM care își asigură măcar o parte din consumul tehnologic din surse regenerabile proprii nu mai joacă la ruleta prețurilor energetice.
A opri tranziția verde nu scutește companiile de costuri – le condamnă să le plătească pentru totdeauna.
Eficiența energetică nu este o agendă de mediu – este o agendă de securitate națională
Există o confuzie fundamentală în dezbaterea publică: tranziția verde este tratată ca o problemă de ecologie, când de fapt este o problemă de suveranitate economică și securitate națională.
Un stat a cărui industrie consumă masiv și ineficient din rețea este vulnerabil la orice șoc energetic extern – crize geopolitice, întreruperi de aprovizionare, creșteri bruște de prețuri. Cu atât mai mult cu cât numeroase state au demonstrat deja că energia poate fi folosită ca armă geopolitică.
Un IMM care consumă mai puțin și produce parțial energia de care are nevoie este mai puțin expus acestui risc – și, prin extensie, la fel este și statul român.
Reducerea dependenței de importurile de combustibili fosili nu este un obiectiv climatic. Este un obiectiv de suveranitate națională.
Securitatea energetică nu se construiește doar prin centrale și conducte – se construiește și prin mii de fabrici modernizate.
România are nevoie de ambele.
Piețele externe nu mai așteaptă
Există o realitate pe care niciun antreprenor român orientat spre export nu o poate ignora: marile companii europene impun deja furnizorilor lor condiții clare de eficiență energetică și sustenabilitate. Un fabricant de mobilă sau un procesator alimentar din România fără echipamente moderne și fără sisteme de management energetic nu mai este eligibil în lanțurile de aprovizionare din Germania, Franța, Italia sau chiar Polonia.
Nu este o tendință viitoare. Este o realitate prezentă. IMM-urile care nu se modernizează acum nu pierd contracte viitoare – le pierd pe cele pe care le au deja. Iar un contract pierdut în favoarea unui concurent din Polonia sau Cehia nu se recuperează ușor.
Subvențiile și plafonările nu sunt o soluție – sunt o amânare costisitoare
Fiecare leu cheltuit de stat pentru a plafona prețurile la energie sau pentru a subvenționa facturile este un leu care nu rezolvă nimic structural. Subvențiile și plafonările sunt analgezice, nu tratament. Calmă durerea pe termen scurt și lasă boala să progreseze.
Fiecare an în care o fabrică funcționează cu echipamente vechi este un an în care se acumulează ineficiență, pierderi competitive și dependență energetică greu de recuperat.
Alegerea nu este între a cheltui și a nu cheltui – ci între a investi inteligent acum sau a plăti scump, repetat și fără rezultat, mai târziu.
Modernizarea costă. Dar costă o singură dată și produce economii permanente. Subvențiile costă în fiecare an – și nu produc nimic în afara supraviețuirii de la o factură la alta.
Momentul pentru acțiune este acum – și resursele există
România nu trebuie să inventeze soluții. Uniunea Europeană a alocat deja resurse dedicate modernizării energetice a industriei mici și mijlocii, prin fonduri pe care România are dreptul să le acceseze acum, fără negocieri suplimentare, fără aprobări noi de scheme de ajutor de stat, fără infrastructură instituțională nouă.
Țările care accelerează modernizarea energetică a industriei construiesc acum avantaje competitive pe care nu le vor ceda.
Capacitatea industrială, odată pierdută, nu se reconstruiește ușor – oamenii pleacă, echipamentele se casează, piețele se închid.
România are de ales între a fi în primul val al statelor care implementează această tranziție sau în ultimul – cu tot ce implică această diferență de poziție.
Momentul pentru ACȚIUNE nu este anul viitor. Este ACUM.
Ce trebuie să facă fiecare dintre noi?
Statul român trebuie să înțeleagă că tranziția verde a industriei nu este un cost – este cea mai rentabilă investiție publică disponibilă în acest moment. Fondurile europene alocate acestui obiectiv nu trebuie lăsate neutilizate. România are nevoie urgentă de un program național coerent de modernizare energetică a IMM-urilor, cu obiective clare, calendar asumat și coordonare interministerială reală. Fiecare lună de întârziere se traduce în insolvențe evitabile, locuri de muncă pierdute și bani europeni returnați necheltuiți.
Antreprenorii trebuie să înțeleagă că a aștepta condiții mai bune înseamnă a pierde teren în fața competitorilor care nu așteaptă. Eficiența energetică și independența energetică nu sunt luxuri rezervate companiilor mari – sunt acțiuni de supraviețuire economică la îndemâna oricărui IMM care decide să acționeze. Primul pas este un audit energetic: știi cât consumi, știi unde pierzi, știi unde poți câștiga. Al doilea pas: implementarea recomandărilor rezultate în urma auditului: înlocuirea liniilor de producție, implementarea soft-urilor de management energetic, etc.
Structurile asociative ale mediului privat trebuie să transforme acest subiect dintr-o temă tehnică într-o prioritate politică de prim rang. Vocea mediului de afaceri organizat este esențială pentru a convinge decidenții că modernizarea energetică a industriei nu mai poate fi amânată. Fiecare structură patronală are responsabilitatea de a pune această agendă pe masa guvernului – cu date, cu propuneri concrete și cu urgența pe care situația o impune.
La deal cu tranziția verde – pentru că la vale nu mai este loc.
Opinie Ana-Maria Icătoiu, Vicepreședinta FICSIMM (Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri), publicată pe economedia.ro
