O delegație comună a Confederației Patronale Concordia și a Fundației Romanian
Business Leaders a avut o întrevedere cu președintele interimar al Romaniei, Ilie
Bolojan, sâmbătă, 15 februarie.
Am reafirmat angajamentul ferm al celor două organizații și al membrilor lor
privind parcursul european și euro-atlantic al României. Țara noastră trebuie să
rămână o democrație solidă și o economie de piață și, din această postură, să
aibă o voce relevantă în Uniunea Europeană și în fața tuturor partenerilor
internaționali.
Am semnalat faptul că, mai mult decât oricând, pentru a atinge aceste
deziderate, este nevoie de recâștigarea încrederii în instituțiile statului și în
mediul politic.
În acest sens, am explicat cât de important este să avem câțiva piloni de
stabilitate și predictibilitate interni în contextul regional și internațional tot mai
volatil. Ne-am exprimat încrederea că România va reuși să păstreze echilibrele
fiscal-bugetare astfel încât companiile din țara noastră să rămână competitive și,
în paralel, să vedem o eficientizare a administrației, o reducere a birocrației și
mai puțină risipă a resurselor publice. În acest context, absorbția fondurilor
europene și a celor din PNRR rămân esențiale.
Președintele interimar, Ilie Bolojan, și-a reafirmat intenția să contribuie la un
cadru stabil și predictibil și a exprimat dorința să aibă consultări periodice sau
oricând sunt avute în vedere decizii cu impact economic și social important.