Noi, asociațiile patronale din Austria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Slovacia și Slovenia, ne exprimăm sprijinul deplin pentru o strategie industrială cuprinzătoare și eficientă a UE care să completeze Pactul verde european (EU Green Deal) și să sprijine industriile strategice, mari consumatoare de resurse și energie din Europa în criza complexă actuală.
Noi, în calitate de asociații, precum și membrii noștri, identificăm o nevoie urgentă de a sprijini economia, industria și companiile Uniunii Europene și de a aborda decalajul tot mai mare în materie de competitivitate, inovație și investiții față de concurenții globali. Numirea noului Colegiu de Comisari și stabilirea noilor priorități ale Comisiei coincid cu formularea unui nou Acord UE pentru o Industrie Curată (EU Clean Industrial Deal), completat de Actul legislativ privind accelerarea decarbonizării industriale (Industrial Decarbonization Accelerator Act), pentru a sprijini piețele europene principale pentru dezvoltarea, producția și distribuția tehnologiilor curate în industrie și pentru a accelera procesele de planificare, licitație și autorizare aferente, în special pentru sectoarele mari consumatoare de energie. Aceasta oferă o oportunitate unică și un impuls de a adapta politicile europene la realitatea economică și geopolitică diferită, atât în interiorul, cât și în afara UE și de a urma recomandările din rapoartele Draghi și Letta pentru a spori competitivitatea și dezvoltarea.
Prin urmare, îndemnăm instituțiile UE să ia următoarele măsuri, în săptămânile care vor urma, sub președinția poloneză a Uniunii Europene, și să le încorporeze în anticipatul EU Clean Industrial Deal:
- Formularea și punerea în aplicare a unei politici industriale cuprinzătoare a UE, aliniată la obiectivele Pactului verde;
- Completarea EU Clean Industrial Deal cu o politică comercială a UE fermă și coordonată;
- Abordarea deficiențelor din politica energetică a UE;
- Reducerea sarcinii de reglementare și asigurarea unei armonizări interne sporite a politicilor europene în cadrul viitoarei legislaturi;
- Eliminarea lacunelor de reglementare din politicile UE privind piața carbonului;
- Sprijinirea unei piețe unice durabile pentru produsele ecologice și cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
15 ianuarie 2025
Pentru parcurgerea în detaliu a declarației, vă invităm să consultați documentul atașat mai sus.
Image by Freepik.com