Confederația Patronală Concordia salută direcția reformatoare propusă prin măsurile legislative și administrative introduse în urmatoarele pachete, anunțate de premierul Ilie Bolojan. Măsurile structurale vizate – de la debirocratizare și eficientizare fiscală, până la digitalizarea administrației și optimizarea companiilor de stat – reprezintă pași esențiali către o administrație publică eficientă și care va trebui să ofere servicii de calitate cetățenilor.
Implementarea fermă a acestor măsuri de reducere a cheltuielilor este esențială pentru sustenabilitatea bugetară. Aceste reforme asigură baza unei administrații publice sănătoase, în care sectorul privat poate contribui la relansarea economică, într-un cadru echitabil. Totodată, sperăm ca implementerea acestor măsuri poate asigura premisele ca majorările de taxe și impozite să fie temporare, ceea ce va impulsiona investitorii locali și internaționali să își continue planurile de dezvoltare în România.
Photo pexels.com