Opinie Daniel Apostol, Director General, FPE (Federația Patronală a Energiei), publicată pe profit.ro
Este un test de supraviețuire structurală a statului. Cine își asumă astăzi conducerea Executivului de la București nu preia pur și simplu un mandat administrativ, ci intră direct în cabina de pilotaj a unei structuri asediate de dezechilibre sistemice. Ne aflăm în fața unei poli-crize perfecte, unde vulnerabilitățile interne sunt potențate global de o hartă geopolitică extrem de volatilă. România traversează o succesiune nefastă de evenimente politice, dar mai grav este că trăiește deznodământul logic al unui model de funcționare epuizat.
Deficitul cronicizat subvenționat prin împrumuturi scumpe este o adevărată bombă cu ceas. Dar adevărata problemă a economiei românești nu este doar derapajul fiscal-bugetar. Tragedia ascunsă rezidă în caracterul multidimensional al degradării economice. Asistăm la o hemoragie de resurse pe cinci fronturi strategice. Mai întâi, vorbim despre deficitul acut de investiții productive; resursele publice au fost absorbite istoric de cheltuieli rigide și de consum, lăsând infrastructura mare într-o eternă stare de proiect. Acest blocaj alimentează direct deficitul de cont curent: România importă bunăstare și valoare adăugată, exportând în schimb materii prime și avantaje competitive volatile.
La această ecuație se adaugă un deficit de capital străin strategic, descurajat de un sistem fiscal transformat în laborator de experimente nocturne, și o penurie cronică a forței de muncă, generată de exodul creierelor și al breslelor. Iar cel mai toxic rămâne deficitul de încredere. Când contractul social dintre cetățean, antreprenor și decident politic este anulat de imprevizibilitate și opacitate, întreaga arhitectură socială se gripează. Pe acest fundal, valul inflaționist nu este doar un fenomen monetar, ci taxa nevăzută pe care fiecare român o plătește pentru ezitările strategice de la centru.
În astfel de condiții, cum stingi incendiul fără să strici motorul? Prima componentă a mandatului noului premier ține de pragmatismul chirurgical. Nu există timp pentru faimoasele o sută de zile de grație; prima zi la Palatul Victoria trebuie să fie o zi a deciziei. Administrarea poli-crizei reclamă abandonarea urgentă a populismului bugetar. Soluția nu constă în inventarea de noi biruri peste noapte, o practică ce a îngenuncheat predictibilitatea mediului de afaceri, ci în curățarea structurală a cheltuielilor statului și în digitalizarea autentică, nu declarativă, a colectării. Fiecare euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din fondurile structurale europene trebuie tratat ca o resursă vitală de oxigen. Banii europeni reprezintă singura ancoră de modernizare care nu generează datorie suverană și dobânzi asfixiante pe piețele internaționale. Guvernarea inteligentă înseamnă, în acest caz, trecerea de la logica supraviețuirii de la o lună la alta la cea a randamentului economic.
Orice program de stabilizare macroeconomică, oricât de riguros ar fi conceput pe hârtie de tehnocrați, rămâne o simplă fantezie dacă este sabotat de zgomotul de fond al luptelor politice. Spectacolul uzurii reciproce din interiorul arcului guvernamental a funcționat prea mult timp ca o frână majoră în calea reformelor. Din acest motiv, adevărata piatră de încercare pentru noul șef al Executivului nu este doar una de ordin economic, ci una profund umană și diplomatică.
Un nou premier trebuie să exercite și rolul de mediator de uzură. Misiunea sa principală este să reclădească punțile prăbușite ale încrederii instituționale între partenerii de guvernare. România are nevoie stringentă de o perioadă de armistițiu politic, de o „liniște guvernamentală” programatică. Dar liniștea politică nu înseamnă absența dezbaterii ideologice sau uniformizarea opiniilor, ci eliminarea resentimentului și a boicotului reciproc din actul decizional. Ceea ce, recunosc, va fi extrem de greu de realizat în pregătirea și pe parcursul anului 2027, care va fi, după cum știm, anul aranjamentelor pre-electorale. Dar fără această stabilitate de fațadă și de fond, capitalul privat va continua să stea în expectativă, iar marile cancelarii europene vor privi spre București cu un amestec de oboseală și scepticism.
Ieșirea din cercul vicios al crizelor suprapuse cere o schimbare radicală de paradigmă. Direcția firească de guvernare nu mai poate fi una reactivă, de tipul peticirii găurilor care apar pe parcurs. România are nevoie de o reformă administrativă curajoasă, de debirocratizare reală și de o reașezare a sistemului de stimulente pentru capitalul autohton. Dacă noul Executiv va înțelege că stabilitatea fiscală se obține prin lărgirea bazei de impozitare și prin parteneriat onest cu mediul privat, nu prin măsuri coercitive, atunci criza actuală poate deveni momentul zero al unei resetări durabile.
Pe undeva, am putea vorbi de fapt chiar de un test de maturitate al unei generații politice. Legitimitatea noului guvern nu va veni din algoritmul matematic sau politic care l-a generat, ci din capacitatea sa de a livra predictibilitate. Timpul soluțiilor de avarie a expirat. Stingerea incendiilor fiscal-bugetare și garantarea păcii politice sunt fațetele aceleiași medalii. Dacă noul locatar de la Palatul Victoria va eșua în reconstrucția încrederii – atât în interiorul echipei de guvernare, cât și în relația cu societatea – poli-criza de astăzi va înceta să mai fie doar o conjunctură nefastă. Poate deveni, din păcate, noul mod de viață al României, o țară deja obosită de improvizare.
Vrei să fii la curent cu ce contează în economie și politici publice? Abonează-te la Concordia Insights, newsletterul lunar al Confederației Patronale Concordia. Analize, priorități și perspective direct în inbox-ul tău.
Photo by Marcel Strauß on Unsplash
