Mirabela Miron, FICSIMM: Până ne vom face bine, antreprenorii din România vor fi salvați de UE

Opinie Mirabela Miron, Președinta FICSIMM (Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri) și membru în board-ul Confederației Patronale Concordia, publicată pe economedia.ro

În sfârșit primim o veste bună! Ne ocupă tot timpul știrile despre funcții împărțite și negocieri, egouri și trădări, iar la Bruxelles se întâmplă lucruri care produc efecte economice reale.

Comisia Europeană a adoptat unul dintre cele mai importante pachete de simplificare fiscală din ultimii ani, cu un impact estimat la aproape 8 miliarde de euro economii anuale pentru mediul de afaceri european.

Pentru IMM-uri este exact genul de măsură care face diferența dintre timp pierdut cu birocrația și timp investit în dezvoltarea afacerii.

În loc să adauge noi obligații, Uniunea Europeană începe să elimine reguli redundante, să reducă raportările inutile și să simplifice procedurile fiscale pentru companiile care activează în Piața Unică.

Iată 3 propuneri concrete din pachetul de simplificare fiscală:

  1. eliminarea unor proceduri privind impozitul reținut la sursă pentru plățile transfrontaliere de dividende, dobânzi și redevențe între companiile din Uniunea Europeană
  2. simplificarea regulilor privind deductibilitatea dobânzilor și eliminarea unor restricții referitoare la finanțarea prin terți
  3. eliminarea suprapunerilor dintre regulile privind societățile străine controlate și normele privind impozitul minim global (Pilonul II)

Din perspectiva unui specialist în IMM-uri și în funcționarea Pieței Unice Europene, această schimbare este una dintre cele mai bune vești pentru antreprenorii europeni.

Ne va ajuta să fim mai competitivi datorită unui cadru de reglementare inteligent, predictibil și ușor de aplicat. Un antreprenor care petrece mai puțin timp completând formulare și mai mult timp dezvoltând produse, găsind clienți sau investind în inovare, contribuie direct la o economie europeană mai puternică.

Pachetul de simplificare fiscală adoptat de Comisia Europeană reprezintă una dintre cele mai importante inițiative din ultimii ani pentru reducerea poverii administrative asupra mediului de afaceri. Estimările arată economii de aproximativ 8 miliarde euro anual pentru companiile europene, dintre care 3,3 miliarde euro provin exclusiv din reducerea costurilor administrative.

Photo by ALEXANDRE LALLEMAND on Unsplash