Confederația Patronală Concordia
promovează activ principiile statului de drept și sprijină orice
demers ce are ca scop asigurarea unei instanțe independente și
imparțiale, instituită de lege.
Conform prevederilor legale,
confederațiile patronale și sindicale reprezentative la nivel național au
dreptul de a propune candidați pentru posturile de asistenți judiciari, care
ulterior sunt numiți în funcție de Ministerul Justiției, la propunerea Consiliului
Economic și Social (CES), pentru un mandat de 5 ani (Legea 304/2022 și HG 616/2005).
Asistenții judiciari au o contribuție
semnificativă în activitatea completurilor de judecată în litigiile privind
conflictele de muncă și asigurări sociale. Prezența unor asistenți judiciari
bine pregătiți și profesioniști este foarte importantă în activitatea
completurilor de judecată, căci aceștia pot aduce plus valoare nu doar în
calitatea hotărârilor judecătorești, prin asigurarea unui proces echitabil, în
interesul societății și al participanților la procedurile judiciare, ci și în
celeritatea soluționării conflictelor de muncă.
Ne dorim și facem eforturi ca,
prin propunerile de asistenți judiciari pe care Confederația Patronală
Concordia, în calitate de partener de dialog social, le înaintează prin
Consiliul Economic și Social către Ministerul de Justiție, să
contribuim la echilibrul între dreptul părților la o instanță independentă și
imparțială și o procedură judiciară cât mai rapidă.
Lansăm un apel public de selecție de candidați pentru
posturile de asistenți judiciari pe care Concordia îi va propune în
perioada următoare. Procesul de selecție a candidaților va fi coordonat de o
comisie internă constituită la nivelul Confederației Patronale Concordia. Rolul
Confederației Patronale Concordia, în calitate de confederație patronală
reprezentativă la nivel național, și al comisiei de evaluare și selecție este
acela de a propune candidați către CES, iar în realizarea acestui scop ne dorim
ca aceste propuneri să vizeze persoane care dețin cunoștințele și competențele
necesare ocupării acestei poziții.
Pentru
transparența demersului, procesul de evaluare și selecție a candidaților se va
derula în etape succesive, pe care le detaliem în cele ce urmează:
1.
Perioada de
depunere a candidaturilor: 15 iulie –
16 august 2024
Candidații interesați își pot depune
candidatura, menționând Tribunalul pentru care candidează, alături de documente
de suport (CV, copii diplome de studii, documente doveditoare pentru vechimea
in funcții juridice, cazier fiscal, cazier judiciar), pe adresa asistenti.judiciari@confederatia-concordia.ro.
*Mandatele de asistenți judiciari ce
pot fi propuși de Confederația Patronală Concordia se află la următoarele
Tribunale:
– Bistrița Năsăud (vacant din 01/2024)
– Prahova (vacant din 04/2024)
– Neamț (vacant din 07/2024)
– Sibiu (vacant din 12/2024)
– Teleorman (vacant din 12/2024)
– Hunedoara (vacant din 03/2025)
–
Brașov(vacant din 07/2025)
–
Dolj (vacant din
07/2025)
2. Etapa I de selecție (eliminatorie)
– Comisia de avizare și selecție a candidaților pentru funcțiile de asistenți
judiciari va analiza dosarele candidaților din perspectiva îndeplinirii
condițiilor impuse de lege (Legea 304/2022 și HG 616/2005) – ex: licență în drept, vechime de 5 ani în funcții juridice,
fără antecedente penale și fără cazier fiscal.
3. Etapa
II de selecție (eliminatorie) – candidații selectați în etapa I vor
parcurge un test grilă de verificare a cunoștințelor de dreptul muncii, pe baza bibliografiei recomandate.
Testul grilă va avea loc în a doua
săptămână din luna Septembrie 2024. Detalii despre data, ora și locația privind
Testul grilă vor fi oferite în avans, pe email.
Punctajul minim pentru declararea unui candidat ADMIS după
etapa II de selecție este de 60 puncte.
Rezultatele etapei II de selecție vor fi comunicate (via email) până
la finalul zilei în care are loc testarea.
4. Etapa
III de selecție – candidații care promovează etapa II de selecție
(minimum 60 puncte obținute la testul grilă) vor participa la un interviu,
respectiv etapa III de selecție.
Interviurile din etapa III vor avea
loc în perioada imediat următoare etapei anterioare de selecție. Programarea
interviurilor depinde de numărul candidaților care vor trece de etapa II
(testul grilă), motiv pentru care detalii despre acestea (locație, data și
intervalul orar concret în care va avea loc interviul) vor fi comunicate via
e-mail fiecărui candidat, alături de rezultatul obținut la proba II de
selecție.
Criteriile de departajare a
candidaților
În etapa III de selecție, vor fi avute
în vedere următoarele criterii de evaluare:
-
Cunoștințe și experiență relevante în domeniu,
nivel de studii și/sau alte forme de specializare profesională în domeniul
dreptului muncii (hard skills) – maximum 50 puncte -
Valori și abilități de interacțiune și
comunicare (soft skills) – maximum 40 puncte -
Recomandare profesională din partea
organizațiilor patronale reprezentate de Confederația Patronală Concordia
– maximum 10 puncte
5. Finalizarea
selecției de candidați pentru posturile de asistenți judiciari – după
parcurgerea tuturor etapelor de selecție, candidații declarați admiși vor fi
contactați pentru completarea dosarelor cu documentele necesare avizării în
CES.
Dosarul complet trebuie să includă
următoarele documente:
-
copie după certificatul de naștere și
certificatul de căsătorie; -
copie după buletin/cartea de identitate. În
cazul candidaților care aplică pentru alt județ decât cel de reședință,
este necesară dovada rezidenței (viză de flotant valabilă în județul
pentru care aplică); - copie după diploma de studii juridice;
-
copie după actul doveditor al vechimii în
funcții juridice; - cazier judiciar, în original;
- cazier fiscal, în original;
-
curriculum vitae și declarația candidatului de
acceptare a funcției de asistent judiciar; -
recomandarea organizației care a propus
candidatul (opțional, la depunerea candidaturilor, candidații pot prezenta
recomandări profesionale pentru activitatea anterioară).
Pentru alte detalii vă rugăm să ne
contactați la adresa: asistenti.judiciari@confederatia-concordia.ro