Raportul Europe Unlocked pentru relansarea competitivității în Europa

Europa se confruntă de o lungă perioadă de timp cu o criză a competitivității, fapt ce a diminuat ponderea economiei continentului la avuția globală în ultimele decenii. Spre exemplu, dacă între 1993 și 2022 PIB per capita a crescut în SUA cu 60%, în Europa a crescut doar cu 30%. Într-o piață globală aflată în continuă dezvoltare, orientată spre creșteri rapide și tehnologii performante, Europa pierde teren, iar acest lucru este demonstrat și de prezența unei singure companii europene în top 20 cele mai profitabile companii la nivel mondial. Fără o creștere economică sustenabilă și fără dezvoltarea competitivității, europenii vor fi mai puțin prosperi comparativ cu ceilalți cetățenii ai lumi.  

„Lebedele negre” din ultimii anii, respectiv pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și criza energetică, au mutat atenția liderilor politici asupra soluțiilor pe termen scurt. Cu toate acestea, ritmul lent al creșterii economiei europene este cauzat mai ales de problemele pe termen lung, precum îmbătrânirea populației, scăderea productivității sau adaptarea greoaie la schimbările climatice și noile tehnologii. 

Pentru ca Uniunea Europeană să rămână unul dintre liderii economici ai lumii, statele membre trebuie să se adapteze acestor provocări pe termen lung. Acest lucru a fost surprins deja de publicarea rapoartelor foștilor premieri italieni, Enrico Letta și Mario Draghi, dar și în documentul de orientare politică a Comisiei von der Leyen II.  

Europe Unlocked, în dorința de a suplini documentele privitoare la viitorul economiei europene, a publicat un raport pentru a ajuta la relansarea competitivității Europei, intitulat Turning the Key: Unlocking European Competitiveness. În acest apel la acțiune sunt stabilite o serie de direcții prioritare pe care decidenții politici trebuie să le urmeze pentru a asigura o creștere economică rapidă și de durată. 

Documentul subliniază nevoia ca noua abordare privind competitivitatea Europei să aibă în vedere principiile de bază care au dus la dezvoltarea actuală și anume: piața unică, politicile comerciale deschise și abilitatea de a dezvolta reglementări adecvate. Obiectivul principal este, astfel, îmbunătățirea flexibilității și dinamicii pieței europene. Prin aceasta, competitivitatea va fi întărită, prețurile vor scădea în avantajul consumatorilor europeni, iar companiile vor avea șansa să inoveze și să se întreacă la nivel global, toate în timp ce tranziția verde și digitală vor sta la baza dezvoltării și competitivității UE. 

Structurat pe șase priorități cheie, printre care amintim: crearea unei piețe unice funcționale; valorificarea potențialului economiei digitale europene; simplificarea și eficientizarea reglementărilor ; consolidarea poziției UE în comerțul mondial; asigurarea unei tranziții verzi eficiente și pregătirea forței de muncă pentru economie sustenabilă; documentul poate să fie consultat aici