23 noiembrie 2021
Comunicat de presă
Dan Șucu este noul președinte al Confederației Patronale Concordia
Concordia intră într-o nouă etapă de dezvoltare, după alegerea lui Dan Șucu, președinte al Federației Patronale a Rețele Comerciale din România, drept președinte al Confederației Patronale și a echipei de vicepreședinți, formate din Radu Căprău care va fi și prim-vicepreședinte (Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG), Eric Stab (Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie - ACUE), Călin Ile (Federația Industriei Hoteliere din România - FIHR) și Mihai Matei (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS).
Concordia a crescut în mandatul lui Steven van Groningen, s-a reformat și a început să pună bazele reformei dialogului social. Confederația s-a consolidat și reprezintă acum peste 2.000 de firme, din 14 sectoare de activitate, care au o contribuție la PIB de peste 26%. Șase sectoare s-au alăturat Concordia în ultimii doi ani.
Dan Șucu spune că intenția sa este să atragă și mai multe industrii în demersul de consolidare a mișcării patronale din România, pentru a reprezenta cu o voce unită interesele mediului de afaceri din România, atât pe plan local, cât și european: Încep mulțumindu-i predecesorului meu, Steven van Groningen, care a jucat un rol esențial în reforma Concordiei, în drumul nostru de a moderniza dialogul social din România. Concordia este astăzi, după mandatul lui, o confederație mai mare, mai profesionistă și recunoscută ca un partener important. Misiunea mea este simplă. Este nevoie de curățenie și consolidare în zona patronală. Mulți dintre patronii și executivii companiilor sunt atât de concentrați pe problemele de afaceri încât lasă uneori loc unor oameni fără legitimitate, fără experiență și fără bună-credință să vorbească în numele lor. Ne dorim ca acești oameni să nu mai stea pe margine și să vină alături de noi. Concordia nu este a capitalului străin. Nu este nici a capitalului românesc. Concordia este a companiilor din România care își respectă clientul și angajații, fac afaceri corect, își plătesc taxele și normal, doresc să aibă un dialog coerent cu autoritățile, sindicatele și politicienii. Nu în ultimul rând, Concordia este membră BusinessEurope și trebuie ca în anii următori să devină vocea companiilor din România la nivel european.
Steven van Groningen este omul care înțelege cel mai bine complexitatea mandatului pe care și l-a asumat noua conducere executivă a confederației, coordonată de Dan Șucu: Îi urez mult succes lui Dan, care și-a asumat un angajament complicat, dar în același timp esențial pentru România. Am fost implicat în multe inițiative ale mediului de afaceri românesc, iar construcția patronală este de departe cea mai dificilă. România trebuie să-și construiască în următorii 10 ani o organizație patronală care să stea la masa discuțiilor de la egal la egal alături de marile confederații patronale europene. În același timp, e nevoie de structuri legitime, care să dialogheze cu partenerii din confederațiile sindicale. Modul în care muncim se va schimba radical în anii ce vin, iar această transformare, ca să fie benefică tuturor, trebuie gestionată de angajatori și angajați împreună. Le mulțumesc tuturor colegilor din sectoarele pe care le reprezentăm, alături de care am lucrat în acești ani cât și echipei noastre de la Concordia.
Pentru a structura eforturile de dezvoltare ale Concordia, cei patru vicepreședinți, se vor ocupa de patru mari domenii de dezvoltare. Radu Căprău, este prim-vicepreședinte pentru Dialogul Social, Eric Stab, vicepreședinte pentru Relații Internaționale, Călin Ile, vicepreședinte pentru Relația cu celelalte organizații ale Mediului de Afaceri, iar Mihai Matei, vicepreședinte pentru Proiecte Speciale.
Confederația Patronală Concordia reprezintă 14 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naționale și este partener de dialog social, reprezentativă la nivel național. Cu o contribuție de peste 26% din PIB și un total de peste 330.000 de angajați în aproape 2.000 de firme mari și mici, cu capital român și străin, Concordia este singura organizație din România membră în BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC).
Din poziția de partener social reprezentativ, acordăm o importanță deosebită unei arii largi de subiecte printre care se numără piața muncii și dialogul social, educația, digitalizarea, protecția consumatorilor, viitorul transportului, fondurile europene, economia circulară.
Componența completă a noului Consiliului Director Concordia
1. Radu Căprău (FPPG)
2. Doina Ciomag (PIA)
3. Tiberiu Dănețiu (FPRC)
4. Daniela Dărăban (ACUE)
5. Steven van Groningen (FinBan)
6. Călin Ile (FIHR)
7. Constantin Isac (UNTRR)
8. Judith Kis (PIAR)
9. Julia Leferman (BR)
10.Mihai Matei (ANIS)
11.Franck Neel (FPPG)
12.Alice Nichita (ANBR)
13.Aurelia Puiu (FPIA)
14.Răsvan Radu (FinBan)
15.Eric Stab (ACUE)
16.Vasile Șeclăman (OPSFPR)
17.Dan Șucu (FPRC)