Urmărind discuțiile din spațiul public simt nevoia să reiterez un mesaj. Taxele nu trebuie să crească într-o criză în care companiile sunt oricum date peste cap și fac eforturi să rămână pe linia de plutire. Orice gânduri ar fi existat în acest sens trebuie amânate.

În egală măsură, trebuie să spun că nu cerem nici reducerea taxelor și impozitelor. Vedem foarte bine că măsurile de sprijin ale consumatorilor și ale companiilor necesită alocări semnificative și nu știu cum ar putea fi susținute dacă veniturile statului se reduc, iar ele s-ar putea să scadă și doar pentru că economia încetinește. Până trece criza și acest război, sistemul fiscal trebuie să rămână predictibil. Nu e momentul reformelor și schimbărilor aici.

Companiile au nevoie de măsuri țintite de sprijin acolo unde riscă să își piardă competitivitatea din cauza prețurilor la energie și aici mi-aș dori mai multă precizie. Nu toată lumea suferă la fel și nu toată lumea trebuie ajutată în aceeași măsură.

De partea cealaltă, furnizorii de energie care finanțează în aceste momente schemele de ajutor trebuie să își primească mai repede banii înapoi pentru că se confruntă la rândul lor cu probleme.

Companiile care sunt nevoite să lucreze cu întreruperi sau să sisteze temporar activitatea au nevoie de extinderea măsurii care le permite reducerea temporară a timpului de lucru. Susținem, de asemenea, accelerarea tuturor investițiilor din fonduri europene sau private în noi capacități de producere a energiei și în noi surse de energie.

În tot acest context, cred că este important ca finanțelor publice ale României să nu fie dezechilibrate fiindcă oricum nu sunt în cea mai bună formă. Nu știm cât va dura acest război. Trebuie să păstrăm spațiu fiscal pentru eventualitatea în care el va fi de lungă durată.

Iar dacă vrem să mai câștigăm niște spațiu fiscal, cred că Guvernul și toți politicienii trebuie să-și îndrepte atenția în două direcții: cum reducem frauda cu TVA și diversele forme de eludare a impozitării muncii mergând până la plata la negru. Sunt acolo câteva miliarde în plus pe care statul le poate colecta și nu cred că există moment mai bun să înceapă să o facă.

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.