Conectarea educației profesionale la nevoile mediului de afaceri România

În contextul
noilor legi ale Educației, învățământul preuniversitar tehnologic va trece
treptat în sistem exclusiv dual în mai puțin de 10 ani – liceele nu vor
mai putea include în cifra de școlarizare clase pe diversele specializări în
absența unor parteneriate cu agenții economici care să asigure practica
elevilor.

Confederația Patronală Concordia, în parteneriat cu Centrul Român de Politici Europene organizează o dezbatere și o sesiune de formare
cu privire la nevoile mediului economic și ale partenerilor sociali vizavi de
relația cu școlile tehnologice – practică, ucenicie, învățământ dual, modele de
bună practică, precum și oportunitățile de finanțare nerambursabilă deschise
pentru firme în acest domeniu în noul cadru de finanțări europene (în special
prin Programul Educație și Ocupare 2023-2027).