♦ Adopţia inovaţiei tehnologice este esenţială pentru transformarea oricărui business într-o afacere competitivă în piaţă, iar industrializarea 4.0 vine să susţină şi să impulsioneze acest lucru prin crearea de produse cu o valoare adăugată mai mare, prin procese care elimină erori operaţionale şi oferă mai mult timp angajaţilor, este una dintre concluziile emisiunii Industrii Inteligente, proiect realizat de ZF în parteneriat cu Confederaţia Patronală Concordia şi susţinut de BCR.
„Industria 4.0 este despre eficientizare şi despre integrare, despre cum obţii performanţă într-un mod mai simplu şi sustenabil în contextul actual. Este despre modul în care companiile răspund noilor tendinţe într-un context aflat în mişcare. Putem să privim industrializarea 4.0 şi din perspectiva transformării fluxului de producţie prin integrarea robotizării, softurilor, inteligenţei artificiale. Antreprenorul câştigă în competitivitate faţă de concurenţa din piaţă, câştigă în faţa clienţilor, iar în acelaşi timp oferă angajaţilor posibilitatea ieşirii din monotonia determinată de sarcinile repetitive şi lipsa unei perspective“, a spus Mihaela Iorga, director zona corporate în cadrul BCR, prezentă în cadrul emisiunii.
Adaptarea tuturor etapelor din productie la noua revoluţie a tehnologiei industriale conduce în final la departajarea businessurilor care vor să rămână relevante în contextul economic actual şi restul companiilor care fac eforturi pentru a supravieţui în piaţă.
Un exemplu în acest sens este reprezentat şi de afacerea antreprenorială locală Transparent Design, unde digitalizarea timpurie a businesului a reprezentat motorul de creştere şi de diferenţiere în piaţă, potrivit lui Marian Nechifor, fondator al Transparent Design, unul dintre cei mai mari procesatori specializaţi pe nişa sticlei plane din sud-estul Europei.
„După momentul în care am format necesarul de echipamente noi în fabrică ne-am dat seama că avem nevoie şi de digitalizare. Astfel am decis să achiziţionăm şi să integrăm un soft care reuşeşte să coordoneze întreg procesul de producţie, de la proiectare până la livrare. Astăzi, nu putem să lucrăm fără acest program, iar 95% dintre echipamentele noastre sunt cu comandă numerică. Şi numărul angajaţilor este mult mai redus, în sensul că avem în jur de 90 de angajaţi faţă de 200 cum au alte companii care activează în domenii similare“, a spus Marian Nechifor.
Mihaela Iorga, director zona corporate în cadrul BCR: Un alt beneficiu pe care îl văd vine împreună cu educaţia. Trebuie să ne adapătăm noilor tendinţe, să fim la curent cu ceea ce se întâmplă. Trebuie să înţelegem lucrurile, şi de aici formarea continuă a angajaţilor este foarte importantă. Comunicarea activă cu privire la schimbările aduse de tehnologie elimină parte din temerea angajaţilor în a adopta noile tehnologii.
Înfiinţat în urmă cu 17 ani, businessul Transparent Design a ajuns în 2022 la afaceri de 9,5 mil. euro, iar pentru 2023 oficialul companiei estimează venituri de 11,5 mil. euro. „Nu sunt cei mai buni ani ai businessului, dar dacă raportăm la inflaţia actuală, creşterea de 20-25% de anul acesta a venit din contracte noi, din creştere organică. Pentru 2024 ne-am bugetat afaceri de 15-16 mil. euro, din care 30% să vină din export, faţă de 10% în prezent“, a adăugat Marian Nechifor.
Pentru a susţine creşterea volumului de produse, compania pregăteşte extinderea capacităţii de producţie a fabricii situată în Popeşti-Leordeni, de unde pleacă zilnic sute de metri pătraţi de sticlă.
„În 2020 am cumpărat de la compania Danfoss o parte din construcţia în care activăm în prezent, aproximativ 4.500 mp şi 3.000 mp de birouri, iar apoi am mai adăugat încă 7.000 mp de fabrică. Fondurile au venit atât din finanţare bancară cât şi din fonduri proprii. Urmează alte investiţii, dar urmărim mai întâi piaţa, să vedem ce se va întâmpla în 2024. Următorul pas este o fabrică unde să va lucra în 2-3 schimburi, cu foarte puţini angajaţi. Păstrăm acelaşi obiect de activitate, dar includem şi anumite repere pe care nu le producem acum“, a menţionat Marian Nechifor.
Nevoia unei noi fabrici a apărut în urma extinderii pe care compania o are în plan la nivel european şi în ţările arabe. „În Europa suntem deja prezenţi de peste un an, iar pentru 2024 avem contracte mai mari de încheiat şi suntem în discuţii şi cu zona Arabia Saudită şi Emiratele Arabe pentru a livra produse. În concluzie ne pregătim pentru un volum mai mare, care va apare în 2-3 ani. Vreau să fac dezvoltarea fabricii prin fonduri europene. Până acum nu am reuşit să accesez astfel de fonduri“.
Principalele motive pentru care antreprenorul ar recomanda unei companii o investiţie în zona de industrie 4.0 ia în calcul eficientizarea numărului de angajaţi şi o mai bună organizare a procesului de producţie, care se reflectă în final în preţul produsului.
Ideile au fost susţinute şi de Mihaela Iorga, director zona corporate în cadrul BCR, care indică valoarea adăugată oferită clienţilor companiei drept un principal beneficiu al unei investiţii în zona de industrie 4.0. „Îţi păstrezi clientul dacă îi dai un produs mult mai bun, un produs pe care îl obţii la costuri eficientizate, ceea ce face ca nevoia clientului final să fie satisfăcută într-un mod corespunzător şi de aici păstrarea clienţilor în portofolii“.
În acelaşi timp, Mihaela Iorga consideră că este esenţială relevanţa pe care companiile şi-o păstrează în lanţurile valorice şi felul în care acestea fac paşi către pieţele externe, pe care este important să se extindă.
„Un alt beneficiu pe care îl văd vine împreună cu educaţia. Trebuie să ne adapătăm noilor tendinţe, să fim la curent cu ceea ce se întâmplă. Trebuie să înţelegem lucrurile, şi de aici formarea continuă a angajaţilor este foarte importantă. Comunicarea activă cu privire la schimbările aduse de tehnologie elimină parte din temerea angajaţilor în a adopta noile tehnologii“, a mai spus Mihaela Iorga.
În final, creşterea automatizării şi extinderea acesteia spre procesul managerial va aduce numeroase schimbări în felul în care companiile se vor organiza şi vor opera în viitor, iar anticiparea reprezintă un element cheie în supravieţuirea businessurilor şi în construcţia afacerilor.