21 martie 2023
Comunicat de presă
Mediul de business european trage un semnal de alarmă: UE are nevoie de o politică mai ambițioasă pentru competitivitate
Confederația Patronală Concordia, singura organizație națională parte a BusinessEurope, prezintă un document de interes privind nevoia unei strategii europene mai ambițioase pentru competitivitate.
În contul acestor realități, BusinessEurope propune o serie de soluții într-un plan de acțiune dedicat, pe care Concordia îl publică tradus în limba română. Îmbunătățirea accesului la materii prime, revizuirea și limitarea obligațiilor de raportare fiscală, reducerea suprapunerilor în privința obligațiilor de raportare ale ESG, instituirea unui test de verificare a competitivității pentru a evalua impactul cumulativ al oricărui tip de politică a UE și a proceselor legislative se numără printre soluțiile listate de confederațiile europene.
,,Competitivitatea Europei este în declin și fără pași fermi și decizii curajoase nivelul investițiilor o să scadă semnificativ, inclusiv în tehnologiile viitorului. Aceste tendințe sunt valabile și pentru România. Concluziile reies dintr-o analiză BusinessEurope care a plecat de la nivelul confederațiilor patronale din toate statele membre. Aproape unanim companiile europene spun că reglementarea excesivă sau nejustificată și prețurile mari la energie le pun în pericol competitivitatea globală. Asta va însemna investiții reduse și în final profituri, salarii și venituri publice mai mici. Politicienii europeni și români trebuie să înțeleagă că economia și companiile europene sunt reziliente și adaptabile, dar nu sunt de plastilină.
Cum se vede asta din România? În ceea ce privește reglementarea avem prea multe legi și politici publice care vin dinspre Parlament și Guvern fără ca cele două instituții să acționeze într-o direcție mereu coordonată, iar asta creează foarte multe costuri nejustificate pentru companii. Văd din ce în ce mai multe probleme datorate faptului că instituțiile de control și reglementare nu acționează în spiritul în care au fost create sau sunt supuse unor presiuni politice. În rândul companiilor se instaurează sentimentul că instituțiile de control și reglementare sunt în război cu ele, caută nod în papură și acționează cu mize politice și nu economice. Ceea ce se întâmplă în piața asigurărilor zilele acestea este doar un ultim exemplu unde costurile se răsfrâng asupra companiile serioase, asupra transportatorilor sau a șoferilor obișnuiți. Am văzut probleme similare în piața de energie anul trecut sau în tot ceea ce ține de protecția consumatorilor ca să mai dau doar câteva exemple. Ceea ce avem nevoie e simplu: reglementări clare și autorități independente care acționează preventiv și ca un partener sancționând doar după ce au epuizat toate celelalte canale.
În privința costurilor cu energia, companiile din România au probleme similare cu cele din Europa și nici aici nu văd o strategie sau un set de acțiuni care pe termen mediu și lung să aducă lucrurile pe un făgaș normal. Chiar zilele acestea Guvernul discută un OUG care dorește să înghețe artificial de jos tarifele de distribuție lipsind de capitaluri niște companii care au de făcut investiții masive în rețeaua de distribuție pentru a putea conecta toate noile capacități de generare a energie pe care le așteptăm în următorii ani. În lipsa acestor investiții și acestor noi capacități, consumatorii din România vor trebuie să producă la prețuri nejustificat de mari ale energiei electrice. Dintr-o perspectivă mai largă, timpul trece și la adăpostul plafonării pare că stăm bine, dar în realitate nu folosim această oportunitate limitată pentru a rezolva problemele fundamentale din sistemul nostru energetic sau pentru a desena scheme de sprijin care să țintească doar acele companii sau acei consumatori care chiar au nevoie. Statul nu-și va permite să plafoneze la nesfârșit prețurile.
Ce este de făcut în Europa și în România? Reglementarea mai deșteaptă care ne să ducă unde dorim, dar păstrând competitivitatea companiilor de care depinde bunăstarea noastră și un plan mai coerent pentru ecosistemul energetic astfel încât investițiile necesare să aibă loc și să beneficiem cu toții din nou de prețuri rezonabile. Dar înainte de toate politicienii trebuie să conștientizeze problemele structurale cu care se confruntă companiile.
Barometrul reformei pentru 2023 și planul de acțiune pentru creșterea competitivității europene publicate de BusinessEurope pot fi descărcate de pe site-ul Concordia”, a declarat Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.
BusinessEurope este promotor al creșterii și competitivității la nivel european, reprezintă companii de pe întreg continentul și promovează subiectele care au cel mai mare impact asupra performanței acestora. Partener social recunoscut, vorbește în numele companiilor de toate dimensiunile din 35 de state europene ale căror confederații naționale îi sunt direct afiliate.
Documente:
- BusinessEurope: Apel pentru creșterea competitivității și crearea spațiului de respiro fiscal
- BusinessEurope: A call for action to boost competitiveness and create regulatory breathing space