Organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri din România își exprimă îngrijorarea față de menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), o impozitare care descurajează investițiile, erodează competitivitatea și afectează atât investițiile românești, cât și investițiile străine.
Într-un context economic global marcat de încetinire și un context bugetar dificil în plan intern, România are nevoie de politici fiscale coerente și predictibile, care să stimuleze investițiile private și productivitatea și de reforme structurale care să elimine risipa și cauzele pentru dezechilibrele actuale. Inconsistența în procesul decizional, reflectată prin schimbări de poziție într-un interval foarte scurt, transmite semnale contradictorii investitorilor și sporește percepția de risc asupra economiei românești.
România trebuie să reducă deficitul sub 3% până în 2030. Acest obiectiv nu poate fi atins exclusiv prin creșteri de taxe (la nivelul individului sau al companiilor), ci necesită măsuri complementare: reducerea cheltuielilor statului, creșterea gradului de colectare și digitalizarea administrației. Aceste eforturi pot avea succes doar în paralel cu o creștere economică sustenabilă, pe care această taxă riscă să o descurajeze. Fără măsuri concrete
în aceste direcții, atingerea obiectivelor rămâne imposibilă.
Așa cum mediul de afaceri a avertizat încă de la introducere, impozitarea pe cifra de afaceri a generat distorsiuni în piață, a afectat sectoare esențiale și, prin incertitudinea și costurile suplimentare pe care le-a generat, a fost unul din factorii care au contribuit la lipsa de performanță a României în a atrage investitori noi, spre deosebire de piețe din regiune.
Menținerea IMCA, deși a fost introdusă ca măsură temporară, ridică semne de întrebare și din perspectiva colectării veniturilor. Conform datelor disponibile, s-au colectat aproximativ 1,2 mld. lei din cele 6 mld. lei estimate; astfel, este probabil ca volumele viitoare să fie și mai reduse pe fondul încetinirii activității economice. De asemenea, IMCA contravine bunelor practici și standardelor internaționale de guvernanță fiscală conform cărora impozitarea urmărește, în principal, profitul și substanța economică, nu cifra de afaceri.
După cum am transmis în dialogul cu Guvernul României, mediul de afaceri consideră eliminarea IMCA drept o măsură vitală pentru inversarea tendinței de stagnare economică. Sectorul privat vrea și trebuie să fie un partener de încredere pentru soluționarea problemelor de gestionare a finanțelor publice, nu țintă de penalizare. Fără un mediu de afaceri prosper, reducerea deficitelor și redresarea economică a României nu sunt posibile.
Transmitem și cu acest prilej apelul nostru pentru consens politic pentru prioritizarea reformelor structurale, adevărata soluție pentru consolidarea finanțelor publice. Fără digitalizarea administrației fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea cheltuielilor publice, creșteri suplimentare ale poverii fiscale riscă să frâneze economia și capacitatea companiilor de a genera venituri bugetare.
Considerăm că echilibrarea macro-bugetară a țării trebuie să fie un obiectiv comun, care presupune cooperarea tuturor părților implicate, inclusiv o conlucrare responsabilă în cadrul Coaliției de Guvernare, dincolo de agende politice sau interese pe termen scurt.
Organizațiile semnatare rămân deschise dialogului cu autoritățile și reiterează angajamentul de a contribui la creșterea economică și la obiectivele bugetare ale României, spre dezvoltarea pe termen lung a economiei românești.
Organizații semnatare:
FIC – Consiliul Investitorilor Străini
AmCham – Camera de Comerț Americană pentru România
Concordia – Confederația Patronală Concordia
RBL – Fundația Romanian Business Leaders
CCIpR – Camera de Comerț Italiană pentru România
CCIFER – Camera de Comerț și Industrie Franceză în România
BEROCC – Camera de Comerț Belgiană, Luxemburg, Română, Moldovenească
NRCC – Camera de Comerț Româno-Olandeză
AOAR – Asociația Oamenilor de Afaceri din România
AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană
CCE-R – Camera de Comerț Elveția – România
BRCC – Camera de Comerț Britanică-Română