Cu două zile în urmă, trimiteam partidelor pro-europene o listă de priorități pe termen scurt a mediului de afaceri; una dintre solicitările urgente era să revenim la piețe funcționale și să renunțăm la plafonările din diferite domenii. Am avertizat în mai multe rânduri că acestea distorsionează piețele și nici la acest moment nu avem documente oficiale care să justifice, cu cifre, impactul lor. Însă Guvernul continuă această măsură “temporară” și prelungește până la 30 iunie 2025, fără consultări cu operatorii economici, plafonările pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele și pentru prețurile polițelor RCA.
“Nici măcar nu am avut timp să mimăm un dialog, pentru că am aflat despre prelungirea aplicării OUG 67/2023 după ședința de Guvern de ieri și am avizat nefavorabil în CES plafonarea RCA cu câteva ore înainte. Guvernul nu doar că ignoră solicitarea noastră de renunțare la plafonări, dar nici nu vrea să existe un dialog pe această temă, preferând prelungirea unor măsuri nefuncționale sub pretextul protejării consumatorului final, în loc să adreseze direct cauzele problemelor din piețele respective. Guvernul a avut timp să prelungească plafonări, dar trenează și sunt întârziate măsuri absolut necesare de reducere a cheltuielilor bugetare când deficitul a depășit toate recordurile. Este de neînțeles“ – Radu Burnete, directorul Concordia.
***
Confederația Patronală Concordia reprezintă peste 3.500 de companii cu capital românesc și străin din 17 industrii esențiale care produc mai mult de un sfert din PIB-ul României și angajează peste 350.000 de salariați.
Foto credit Freepik