Concordia lansează “Studiu privind impactul tehnologiei asupra a două sectoare din România: Auto și Petrol & Gaze”
Confederația Patronală Concordia lansează raportul de
cercetare a impactului tehnologiei asupra a două dintre cele mai importante sectoare
ale economiei românești, sectorul Auto și cel de Petrol și Gaze.
Pandemia COVID 19 a accelerat ritmul transformării și
automatizării și se estimează că progresul tehnologic va duce la transformarea
sau dispariția a milioane de locuri de muncă la nivel global. Confederația
Patronală Concordia a vrut să afle care
e impactul revoluției 4.0 asupra locurilor de muncă și a abilităților din cele
două domenii în Romania. Studiul prezintă ocupațiile cele mai expuse
riscului, abilitățile de care nu va mai fi nevoie în viitor, noile oportunități
care se deschid și ce poate facilita tranziția spre slujbele viitorului.
Cercetarea a fost realizată cu asistența KPMG și IPSOS, și face
parte din proiectul „Renewed social dialogue for the new world of work.
Job transitions & digitalization in two industrial sectors in CEE countries
– Romania, Hungary, Slovakia. WorkTransitionCEE“, proiect cofinanțat de Uniunea
Europeană.
Analiza a fost realizată prin intervievarea a 109
manageri din cele două industrii și 1713 angajați și a relevat 96 de
ocupații aflate în potențial risc din cauza revoluției digitale, în cele
patru companii care au participat.
Fiecare dintre cele două industrii are o serie de factori
ce le influențează schimbarea. Pentru industria auto, bateriile electrice
și mobilitatea hibrid, conectivitatea și digitalizarea și criza semiconductorilor
sunt o parte dintre trendurile care generează transformarea modului în care se
muncește, iar pentru sectorul Petrol și Gaze, îmbătrânirea forței de muncă, fluctuațiile
de prețuri și decabornizarea sunt printre motivele principale.
Deși destul de familiarizați cu importanța în creștere a
impactului tehnologic în industriile lor, angajații nu sunt pe deplin
conștienți de impactul acestuia la propriul loc de muncă. Aproape două treimi
(64%) dintre angajați știu cât de importantă e tehnologia, dar doar 5% dintre
lucrătorii intervievați au fost de acord că industriile lor ar putea avea
nevoie de mai puțini angajați pentru a performa. Conform studiului, 6 din 10
angajați apreciază schimbării tehnologice ca fiind necesare și că implementarea
lor se face într-un ritm potrivit. Totuși, mai mult de o treime (35%) simt că
ritmul este prea rapid și mai puțin de 10% (în principal în industria petrolului
și gazelor) cred că este cumva prea lent.
Cercetarea a relevat că în ambele sectoare va exista un
declin al abilităților manuale, dar și a celor legate de manipulare,
prelucrarea datelor, raportare și a celor care vizează activități repetitive. Competențele
cheie despre care se așteaptă să aibă o importanță mai mică în viitor în industria Auto sunt: acuitatea
vizuală, comunicare, control precizie, atenție selectivă, dexteritate manuală, rezistență
și monitorizare, iar cele mai afectate ar putea fi slujbele din departamentele
de Logistică, Întreținere și Controlul Calității.
În cazul industriei de Petrol
și Gaze, abilitățile care vor avea o pondere din ce în ce mai mică sunt
cele legate de ascultarea activă, coordonare, controlul calității, analiză,
gândire critică și persuasiune care vor genera schimbări în operațiunile de
suport și administrative, în expediție și rafinărie.
Pentru mai multe detalii despre cercetare,
vă puteți conecta pe 30 iunie, de la 15.00, pe pagina Facebook Concordia la webinarul “Impactul
tehnologiei asupra a două sectoare din România: Auto și Petrol & Gaze”, la
care participă Mădălina Racovitan, Partner KPMG, Alina Stepan, Country Manager
IPSOS, Elena Baboi, Director Adjunct Direcţia Analiza Pieţei Muncii, Programe de Ocupare și de Formare Profesională a Forței de Muncă, ANOFM și Radu Comșa, Education & Training Dept. Coordinator BNS.
Acest raport este elaborat sub umbrela WorkTransitionCEE, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, ce reunește șase parteneri sociali reprezentativi din România, Ungaria și Slovacia, atât sindicate, cât și patronate, pentru a înțelege mai bine riscurile, provocările și oportunitățile din industria 4.0 pentru tranziția muncii în Central și Europa de Est.