Miopia politică: de ce ne sabotăm singuri?

Opinie Daniel Apostol, Director General, FPE (Federația Patronală a Energiei), publicată pe profit.ro

La politicienii autohtoni, miopia este o alegere deliberată, o strategie de supraviețuire pe termen scurt care, din păcate, se transformă pas-cu-pas într-o tactică de autosabotaj național. Asistăm, zilele acestea, la o nouă repetiție a piesei de teatru absurd în care cei din coaliția de guvernare își dispută supremația, ignorând complet faptul că, în afara scenei, fundalul pe care se joacă acest spectacol devine tot mai ostil.

România traversează un moment critic, un context în care convergența dintre o economie fragilă și o situație geo-politică volatilă ar fi trebuit să impună o maturitate politică de nezdruncinat. În schimb, primim „circul” obișnuit. Partidele care formează guvernanța par să fi uitat că mandatul lor nu este un joc de noroc pe termen lung, ci o responsabilitate administrativă într-un moment în care predictibilitatea este singurul activ de valoare pe care o țară îl poate oferi investitorilor și cetățenilor săi. La București nu este doar o criză de guvernare, ci un act de iresponsabilitate colectivă care frizează sabotajul la adresa interesului național. Într-un context internațional dominat de riscuri geopolitice majore, de la conflictul de la granițele noastre până la reconfigurarea lanțurilor globale de aprovizionare, clasa noastră politică a ales să se blocheze într-o miopie cronică. Lumea se schimbă sub ochii noștri cu o viteză amețitoare, dar politicienii de la București au doar o miză de supraviețuire electorală, punând semnul egal între propria agendă și viitorul acestei țări.

Iar noi toți ceilalți privim consternați cum prioritățile naționale sunt deturnate de orgolii de mahala politică. În loc să avem o strategie unitară pentru absorbția fondurilor europene din PNRR – acea gură de oxigen esențială pentru modernizarea infrastructurii și a sistemului energetic dar și pentru echilibrarea bugetului public –, vedem cum lideri de partid se hărțuiesc în spațiul public, transformând deciziile guvernamentale în trocuri politice. Instabilitatea nu mai este un fenomen episodic, ci a devenit modus operandi. Avem în față mari provocări: deficitul bugetar a devenit o gaură neagră ce înghite credibilitatea României pe piețele financiare; inflația macină puterea de cumpărare a românilor; lipsa de predictibilitate pentru investitori; și, mai presus de toate, riscul de război într-o lume în care pacea părea un neprețuit dat de la sine. Dar „miopia politică” ne orbește. Cine mai poate privi România ca pe o destinație sigură pentru capital, când regulile fiscale se schimbă peste noapte, la presiunea unor sondaje electorale care îi fac pe politicieni să tremure mai tare decât o fac atunci când analizează rapoartele economice?

Geopolitica cere responsabili. România se află pe flancul estic al unei lumi în derivă. Avem nevoie de un aparat guvernamental sudat, capabil să ia decizii rapide, să gestioneze crizele energetice și să capitalizeze oportunitățile economice care apar în procesul de near-shoring al companiilor occidentale. Ce facem noi în schimb? Ne certăm pe împărțirea funcțiilor, pe calendarul veșnic-electoral și pe cine să primească creditul pentru un asfalt turnat sau pentru o subvenție alocată.

În economia globală, încrederea este moneda de schimb supremă și oricum se devalorizează cu fiecare gest incredibil al vreunui conducător îmbătat de putere. România bate această monedă călpită în fiecare zi în care politicienii provoacă instabilitatea guvernării. Un stat care își consumă energia internă pentru a-și demola propriile structuri executive devine irelevant în marile negocieri europene.

Sabotajul de sine este rețeta sigură pentru declin. De ce ne sabotăm singuri? Răspunsul este simplu și dureros: pentru că înțelegerea puterii în România a rămas captivă într-o logică de tip „joc cu sumă nulă”. Politicianul român de astăzi pare convins că un câștig pentru celălalt este automat o pierdere pentru sine. Această patologie a spiritului politic ne-a adus într-un punct critic. Riscul de a fi aruncați într-o criză politică profundă, în an cu acută instabilitate economică, este iminent. O criză politică suprapusă peste o criză bugetară, economică și energetică va fi, cu certitudine, un șoc care va reseta negativ toate eforturile de consolidare economică de până acum. Cine va plăti factura? Nu politicienii care se bat pentru câteva procente în plus în sondaje, ci economia reală, mediul de afaceri privat care susține bugetul de stat și, în final, cetățeanul care suportă consecințele inflației și ale lipsei de investiții.  

Avem nevoie de o revenire la rațiune. Miopia politică nu este doar o greșeală, este o formă de trădare a așteptărilor publice. Cetățenii nu mai vor să audă despre neînțelegeri între parteneri de guvernare, vor să vadă rezultate. Vor să vadă predictibilitate fiscală, stabilitate administrativă și un plan concret de țară care să nu depindă de toanele unui lider sau de calculele electorale ale unui partid.

Photo by David Travis on Unsplash