Orice tentativă de deturnare a României de la parcursul european și atlantic va

avea consecințe economice directe și va duce la un declin sigur al nivelului de trai

și al veniturilor tuturor. România face parte din lumea occidentală și europeană, o

lume a libertății, a democrației și a inițiativei individuale private. Indiferent de

schimbările manifestate în spectrul politic, opțiunea aceasta nu trebuie să fie pusă

sub semnul îndoielii.

În ultimii 17 ani, de când am aderat la Uniunea Europeană, România a primit

fonduri în valoare de 90 de miliarde de euro. PIB-ul pe cap de locuitor ar fi fost

astăzi cu 60-70% mai mic, dacă România nu ar fi fost parte a Uniunii. Datele arată

că am avut cea mai rapidă creștere a clasei de mijloc din Europa, în acești ani de

după aderare.

Parcursul european al României a adus beneficii enorme: de la libertatea de a

circula (și în curând vom fi aderat pe deplin și la Schengen), de a lucra în spațiul

UE, la fonduri europene care au contribuit semnificativ la creșterea și dezvoltarea

economiei. Finanțarea și impulsionarea antreprenorilor români, a întreprinderilor

mari și mici, proiectele mari de infrastructură, dezvoltarea și modernizarea

industriei, dezvoltarea societății civile, sunt tot atâtea exemple ale domeniilor care

au beneficiat de expertiză și finanțare europeană. Prin politica de coeziune, UE a

sprijinit dezvoltarea comunităților locale și a finanțat servicii de sănătate și

educație mai bune. Mai este mult de făcut pentru a reduce dezechilibrele de

dezvoltare, însă acest obiectiv poate fi atins doar continuând pe drumul pe care

ne aflăm acum.

România se află într-o situație complicată din punct de vedere economic. Sunt

necesare reforme urgente. Ele trebuie să creeze oportunități pentru toți, iar acesta

este un mesaj pe care toți politicienii trebuie să îl înțeleagă și să și-l asume. Există

creștere și oportunități doar dacă punem în centrul a tot ceea ce facem valorile

democratice și statul de drept, care nu sunt negociabile.

Dacă alegem un model economic izolaționist și autarhic, când omenirea se

pregătește de următoarele mari salturi tehnologice și industriale, atunci ne

întoarcem în trecut. România trebuie să urmeze un model de dezvoltare bazat pe

o economie liberă, într-o democrație funcțională. Istoria ne arată că, deși acesta

nu este lipsit de probleme, celelalte opțiuni nu sunt deloc viabile.

Abonează-te la Newsletter

Ești asaltat de mii de informații în fiecare zi. Pe rețelele sociale, la tv, la radio. Câte îți sunt utile în viața de zi cu zi sau la serviciu? Dacă vrei să rămâi conectat doar la informațiile relevante, alătură-te comunității Concordia și vei primi puterea de a ști.